Principală  —  IMPORTANTE   —   Asociația Judecătorilor, condusă de Vladislav…

Asociația Judecătorilor, condusă de Vladislav Clima, după ce președinta Sandu a anulat decretul prin care magistratul a fost numit în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău: „Un act de imixtiune în independența justiției și securitatea mandatului”

La patru zile după ce președinta R. Moldova, Maia Sandu, a anulat decretul ex-președintelui Igor Dodon, prin care magistratul Vladislav Clima a fost numit în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău, declarând că Consiliul Superior al Magistraturii a încălcat procedurile legale și „a admis un conflict de interese inadmisibil atunci când a propus numirea lui Clima în această funcție”, Asociația Judecătorilor din R. Moldova, a cărui președinte este Vladislav Clima, a emis marți, 1 iunie, un comunicat de presă prin care „își exprimă dezacordul cu modul în care a fost revocat mandatul președintelui Curții de Apel Chișinău, catalogând această acțiune ca un act de imixtiune în independența justiției și securitatea mandatului”.

În nota Asociației Judecătorilor se menționează că „mai mulți judecători constată caracterul ilegal și abuziv al încetării anticipate a mandatului de președinte de instanță”.

Nota emisă de Asociația Judecătorilor din R. Moldova:

„Prin Decretul Președintelui Republicii Moldova din 28 mai 2021 privind revocarea Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 1747-VIII din 2 septembrie 2020 a fost încetat anticipat mandatul de președinte al Curții de Apel Chișinău. Revocarea a fost dispusă pe motiv că ar fi devenit cunoscute „circumstanțe noi legate de modul de desfășurare a concursului” de selectare și promovare în funcția administrativă. Totodată remarcăm faptul că din motivarea Decretului Președintelui Republicii Moldova din 28 mai 2021 rezultă că măsura revocării nu are legătură cu modul de exercitare a mandatului de președinte sub aspectul capacităților manageriale sau a admiterii unor acțiuni culpabile.

Prin urmare, constatăm caracterul ilegal și abuziv al încetării anticipate a mandatului de președinte de instanță, fapt ce rezultă cu claritate atât din cadrul normativ intern, cât și din actele internaționale de referință. (…) În exercitarea mandatului, președintele instanței este independent și inamovibil.

Încetarea anticipată a mandatului este posibilă doar în cazul unei grave încălcări a atribuțiilor funcționale sau atunci când magistratul nu mai poate exercita mandatul. Orice ingerințe admise asupra mandatului de președinte al instanței ce depășesc aceste repere, reprezintă prin definiție o limitare ilegală și abuzivă a independenței magistratului. Actele internaționale relevante prescriu ca o garanție fundamentală a securității mandatului administrativ al președintelui de instanță că atunci când judecătorii sunt numiți la șefia unei instanțe pentru un anumit mandat, aceștia trebuie să îndeplinească un mandat complet. Însăși instituirea termenului constituțional de 4 ani a mandatului de președinte de instanță reprezintă o garanție împotriva tentativelor abuzive ale puterilor legislativă și executivă, precum și a exponenților politicului de a înceta anticipat acest mandat, cu excepțiile prevăzute expres de lege. (…)

Prin urmare, revocarea din funcția de președinte de instanță judecătorească pe perioada exercitării mandatului reprezintă o măsură extraordinară care poate fi dispusă ca urmare a aplicării cel puțin a acelorași garanții și proceduri care s-ar aplica atunci când se analizează eliberarea din funcție a unui judecător obișnuit.

Mai mult, revocarea unilaterală președintelui de instanță de către Președintele Republicii Moldova cu neglijarea Consiliului Superior al Magistraturii reprezintă încă o mostră de eludare a principiilor fundamentale ale statului de drept privind separarea puterilor în stat și cel al independenței justiției. Încetarea mandatului de judecător, iar pe cale de consecință și a președintelui de instanță, presupune o procedură mai complicată decât numirea sau cel puțin o procedură echivalentă.

Aceasta reprezintă o premisă fundamentală a independenței titularului mandatului în raport cu autoritățile care l-au numit în funcție.Menționăm că, în Hotărârea nr.9 din 27.05.2003 cu privire la controlul constituționalității unor prevederi din legile cu privire la statutul judecătorilor şi cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Constituțională a subliniat că Președintele țării nu va proceda la numirea sau la eliberarea din funcție a judecătorului fără a i se fi prezentat propunerea respectivă a Consiliului Superior al Magistraturii. Totodată, prin Hotărârea nr. 11 din 27.04.2010, Curtea Constituțională a stabilit că „Procedurile privind numirea, promovarea, transferarea, demisia sau eliberarea din funcția de judecător, președinte şi vicepreședinte al instanței de judecată, într-o societate democratică, bazată pe principiul separării puterilor, trebuie să garanteze, pe de o parte, independența justiției, iar pe de altă parte, să excludă abuzurile puterii judecătorești de prerogativele sale. Anume pentru aceste considerente procedurile în cauză sunt organizate şi realizate conform Constituției Republicii Moldova, într-o manieră ce angajează obligatoriu Consiliul Superior al Magistraturii, ca organ ce exercită autoadministrarea judecătorească, şi o autoritate reprezentând altă putere – Președintele Republicii Moldova sau, după caz, Parlamentul.”

Prin urmare, ne exprimăm dezacordul cu modul în care a fost revocat anticipat mandatului președintelui Curții de Apel Chișinău, catalogând această acțiune ca un act de imixtiune în independența justiției și securitatea mandatului, fapt ce rezultă atât din cadrul legal intern – inclusiv jurisprudența Curții Constituționale a Republicii Moldova, cât și a standardelor internaționale. În acest fel se creează un precedent foarte periculos, care generează riscul aplicării prin analogie a astfel de decizii și în alte situații, ceea ce poate conduce la subminarea și anihilarea independenței puterii judecătorești și subordonarea acesteia”.


Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a anulat vineri, 28 mai, decretul ex-președintelui Igor Dodon, prin care magistratul Vladislav Clima a fost numit în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău, menționând că „Consiliul Superior al Magistraturii a încălcat procedurile legale și a admis un conflict de interese inadmisibil atunci când a propus numirea lui Clima în această funcție”.

Am anulat astăzi decretul fostului Președinte Igor Dodon prin care Vladislav Clima a fost numit în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău. Consiliul Superior al Magistraturii a încălcat procedurile legale și a admis un conflict de interese inadmisibil atunci când a propus numirea lui Clima în această funcție. CSM trebuie să reexamineze decizia luată și să se asigure că următoarele decizii de numire în funcție vor respecta în totalitate prevederile legale, iar persoanele propuse vor întruni criteriile de integritate. Oamenii cer de la judecători să le facă dreptate și să pedepsească hoții. Curățarea sistemului este primul pas spre o justiție independentă și dreaptă”, a menționat atunci președinta R. Moldova, Maia Sandu.

La 5 mai curent, fostul deputat comunist, activistul Grigore Petrenco a formulat o cerere către Președinție prin care i-a solicitat președintei R. Moldova, Maia Sandu, să anuleze decretul din 2 septembrie 2020 prin care judecătorul Vladislav Clima a fost numit în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău.

În argumentarea solicitării făcute, Petrenco a acuzat conflicte de interese între judecătorul Veaceslav Clima și două membre ale Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Carolina Ciugureanu-Mihailuță și Elena Belei. Activistul a mneționat că cele două membre al CSM ar fi trebuit să se abțină de la procedura de vot în cazul lui Clima întrucât acestea se aflau atunci în conflicte de interese cu judecătorul.

Potrivit lui Petrenco, în 2020, la momentul alegerii lui Vladislav Clima în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Vladislav Clima examina un dosar în care era vizat tatăl membrei CSM Carolinei Ciugureanu – Ciugureanu Mihail, astfel, potrivit activistului, membra CSM ar fi trebui să se abțină sau să nu participe la procedura de vot în vederea numirii lui Clima în funcția de președinte la Curtea de Apel Chișinău.

În context, Petrenco a declarat că și membra CSM Elena Belei s-ar fi aflat în conflict de interese cu Vladislav Clima în momentul numirii lui Clima în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău. Potrivit lui Petrenco, Vladislav Clima și Elena Belei au învățat în același curs, sunt prieteni și colegi la Catedra de drept procedural civil. Activistul menționează că Elena Belei a fost și conducătoarea tezei de doctorat a lui Vladislav Clima.

MAI MULTE DETALII AICI: DOC/ Fost deputat comunist invocă conflicte de interese între judecătorul Vladislav Clima și doi membri CSM și îi solicită președintei Sandu să anuleze decretul prin care magistratul a fost numit președinte la Curtea de Apel