Arhitectul-șef de la Primăria Ghidighici și alți patru funcționari publici au primit mandate de arestare: vor fi plasați în Penitenciarul 13
Magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani au admis miercuri, 24 martie, solicitările procurorilor în legătură cu dispunerea mandatelor de arestare pe numele arhitectului-șef al Primăriei comunei Ghidighici, dar și pe numele altor trei funcționari publici, care au fost reținuți la 22 martie, fiind vizați într-o schemă de corupție cu terenuri, la Primăria Ghidighici.
„Judecătoria Buiucani a decis admiterea demersurilor procurorilor cu privire la arestarea preventivă a celor patru persoane, reținute de CNA în dosarul afacerilor ilegale cu terenuri de la Ghidighici. Trei din reținuți au primit câte 30 de zile de arest și unul – 20 de zile. Aceștia vor fi plasați la Penitenciarul 13”, menționează reprezentanții CNA.
La 22 martie, reprezentanții Centrului Național Anticorupție (CNA) au anunțat despre deconspirarea unei scheme de corupţie, pusă în aplicare de mai multe persoane publice din cadrul Primăriei Ghidighici, precum şi din alte autorităţi. 23 de percheziţii s-au desfăşurat tot luni, 22 martie, în birourile şi la domiciliile a opt bănuiţi, ulterior patru bănuiți au fost escortaţi și reținuți pentru 72 de ore de către CNA.
Potrivit CNA, investigatorii şi ofiţerii de urmărire penală cercetează această schemă în cadrul a 38 de cauze penale, conexate într-o procedură, iar principalii figuranţi sunt suspectaţi de acte de corupere, manifestate prin legalizarea, contra cost, a unor construcţii din raza comunei Ghidighici.
Potrivit probelor acumulate, arhitectul-şef ar fi fost persoana care ar fi gestionat această reţea, formată din funcţionari din cadrul altor autorităţi şi, în schimbul unor remunerări ilicite, ar fi asigurat perfectarea actelor permisive pentru construcţia sau recepţia finală a unor lucrări, pentru eliberarea şi urgentarea certificatelor de urbanism, a autorizaţiilor de construcţie, a avizelor necesare, precum şi pentru repartizarea unor terenuri sau schimbarea statutului acestora.
„Din materialele cauzei rezultă, că arhitectul-şef ar fi pretins bani pentru serviciile sale, susţinând că ar avea influenţă asupra membrilor Comisiei pentru urbanism şi dezvoltare rurală şi asupra consilierilor locali. În acelaşi timp, în procesul de pregătire a pachetelor de documente, ar fi fost implicaţi diriginţi de şantiere, proiectanţi, responsabili tehnici, angajaţi ai OCT Chişinău, dar şi agenţi economici. Prin urmare, misiunea anchetatorilor şi procurorilor la percheziţiile, operate în această dimineaţă, este de a găsi probe suplimentare în cazurile cercetate şi identificarea altor membri ai schemei“, se arată în comunicatul emis de CNA.
Autoritățile anunță că, dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă până la 10 ani de detenţie, amendă penală şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pentru o anumită perioadă.