Arestul la domiciliu pentru fostul președinte Igor Dodon, prelungit cu încă 30 de zile
Magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au admis joi, 21 iulie, demersul procurorilor și au dispus prelungirea măsurii preventive sunt formă de arest la domiciliu, pentru 30 de zile, în privința fostului președinte al R. Moldova Igor Dodon.
„Instanța a prelungit arestul la domiciliu pentru încă 30 de zile, admițând integral demersul procurorilor. Au fost menținute interdicțiile aplicate anterior. Am prezentat șase probe noi. Vom studia încheierea și ne vom expune, prin modul prevăzut de lege, cu contestarea cu recurs a acestui mandat judecătoresc (…) ”, a spus procurorul Petru Iarmaliuc.
Potrivit procurorei Mariana Cherpec, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale (PG), magistrații la prelungirea mandatului de arest la domiciliu au menținut aceleași restricții din mandatul anterior, deși procurorii au solicitat aplicarea restricției prevăzute expres la art.188 alin. (3) pct. 2) din Codul de procedură penală și anume limitarea convorbirilor telefonice, recepționării și expedierii trimiterilor poștale și utilizării altor mijloace de comunicare.
„Având în vedere că, solicitarea procurorilor a fost respinsă de către judecătorul de instrucție, procurorii anticorupție urmează să conteste decizia instanței cu recurs la Curtea de Apel Chișinău”, a declarat Cherpec.
Socialistul Igor Dodon este bănuit de corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de Patrie și îmbogățire ilicită.
Pe 29 iunie, Curtea de Apel Chișinău a prelungit arestul la domiciliu în privința acestuia pe un termen de 30 de zile.
Dodon a fost reținut pe 24 mai, după ce procurorii anticorupție au efectuat zece percheziții, timp de mai bine de zece ore, la mai multe locații deținute de Dodon și rudele lui.
Perchezițiile au avut loc la Sadova, la casa părintească și la casa lui Igor Dodon din Chișinău, la baza de odihna din Sadova „Sadovo”, la Molovata, pe malul Nistrului, acolo unde familia lui Dodon a investit într-o altă baza de odihnă, la sediul fundațiilor fostului președinte socialist al R. Moldova, inclusiv la sediul Uniunii de Afaceri Moldo-Rusă, unde Dodon este președinte.
În cadrul descinderilor, procurorii au depistat bunuri și bani în sumă de zeci de milioane de lei, iar în una din locațiile supuse perchezițiilor au fost depistate peste 600 de mii de lei, 17 mii de euro și 1000 de dolari.
Procurorii au găsit și o recipisă pe care era indicat că soția lui Igor Dodon a plătit în august 2021, 25 de mii de euro, bani cash, drept arvună pentru utilaj de bucătărie. Ziarul de Gardă a identificat persoana care a semnat această recipisă. Aceasta ne-a oferit detalii despre tranzacție. Urmele duc spre cumnatul ex-președintelui, reținut de procurori în timp ce înghițea o recipisă, și spre o bază de odihnă „all inclusive” de pe malul Nistrului, achiziționată vara trecută.
- Istoria arvunei de 25 de mii de euro pentru „utilaje de bucătărie”, plătită cash de soția ex-președintelui Dodon. Urmele duc spre cumnatul său și o bază de odihnă „all inclusive” de pe malul Nistrului
- VIDEO/ Legăturile familiei Dodon cu pensiunea „Fata Morgana”: „Acolo va fi un restaurant cu 100 de locuri. Lumea care trăiește mai aproape spune că Dodon a cumpărat. Ca să nu bată tare la ochi, l-o pus pe cumnat”