Andrei Năstase a retras de la CSM cererea cu privire la inițierea procedurii disciplinare în privința lui Vladimir Țurcan

Liderul Platformei DA, Andrei Năstase, și-a retras de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) cererea prin care solicita inițierea procedurii disciplinare în privința judecătorului Curții Constituțonale, Vladimir Țurcan.
Membrul CSM, Carolina Ciugureanu, a menționat a recepționat în dimineața zilei de 5 mai notificarea lui Andrei Năstase prin care acesta solicită retragerea din procedură a cererii formulate.
„Andrei Năstase nu susține examinarea acestei cereri de către CSM. Propun astfel încetarea procedurii”, a precizat Carolina Ciugureanu.
Năstase a depus anterior cererea la CSM după ce președintele R. Moldova, Igor Dodon, a declarat la 10 aprilie că l-a telefonat pe Țurcan, pe atunci președinte al CC, cu care a discutat despre suspendarea Legii nr.56, asupra căreia Guvernul Chicu și-a angajat răspunderea.