Ambasadorul UE în R. Moldova, Peter Michalko, despre numirile de la CSM: Apar îndoieli cu privire la sinceritatea cuvintelor despre reforma sistemului de justiție
Ambasadorul Uniunii Europene în R. Moldova, Peter Michalko, a venit cu o reacție după ce astăzi, 28 iunie, în cadrul ședinței Consiliului Superior al Magistraturii(CSM) au fost aleși câștigătorii concursurilor pentru suplinirea funcțiilor de președinte și vicepreședinte în cadrul Curții Supreme de Justiție (CSJ), Curții de Apel (CA) Chișinău și Bălți, dar și a altor instanțe din R. Moldova.
„Înțeleg foarte bine că astăzi oamenii pot simți un puternic sentiment de dezamăgire.
Speranțele că poate exista o schimbare în sistemul de justiție al Republicii Moldova depind de desemnarea persoanelor cu o integritate indubitabilă în locul celor care au determinat justiția in Moldova să servească intereselor particulare, să anuleze alegerile etc. Văzându-i să se întoarcă ridică îndoieli cu privire la sinceritatea cuvintelor despre reforma sistemului de justiție.
Este necesară o adevărată reformă a justiției”, susține ambasadorul UE în R. Moldova.
Astăzi, 28 iulie, în cadrul ședinței CSM au avut loc mai multe numiri importante. Astfel, noul șef al Curții de Apel Chișinău este judecătorul Vladislav Clima, unul dintre cei mai înstăriți magistrați din Moldova. Este fiul fostului judecător al Curții Supreme de Justiție Nicolai Clima, cel care în perioada 2006-2009 a condus și Consiliul Superior al Magistraturii.
În ultimii ani, Vladislav Clima s-a remarcat prin sentințe la mai multe dosare controversate. Magistratul este șeful completului de judecată care în 2018 a menținut decizia primei instanțe de anulare a alegerilor primarului mun. Chișinău. Anterior, a dispus atribuirea unui teren de 1,1 ha de la Moldexpo pentru compania Finpar Invest, beneficiarul căreia era Vladimir Plahotniuc și unde se află sediul Holdingul media deținut de fostul lider PDM, decizia fiind ulterior anulată de Curtea Supremă de Justiție.
Tot Vladislav Clima este cel care a suspendat hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii privind suspendarea din funcție a judecătorului Sternioală Oleg, care ulterior a fost casată de Curtea Supremă de Justiție.
Membrii CSM au selectat astăzi și candidatul pentru funcția de vicepreședinte al Curții Supreme de Justiție, președinte al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ. Astfel, Tamara Chișca-Doneva, care a făcut parte din completul de judecători ce a luat decizia finală în cazul „Gemenii” și a dus la obligarea statului de către CtEDO să achite prejudicii de până la 3,6 mln. de euro, va fi înaintată Parlamentului Republicii Moldova pentru a fi numită în fotoliul vacant.
Tot astăzi CSM a decis înaintarea candidaturii Nadejdei Toma plenului Parlamentului Republicii Moldova pentru a fi numită în funcția de vicepreședintă a Curții Supreme de Justiție (CSJ), președinte al Colegiului penal.