Alertă cu bombă la sediul Buiucani al Judecătoriei Chișinău, unde are loc o ședință pe dosarul bașcanei Găgăuziei
Oamenii legii au fost alertați, de două ori, în dimineața zilei de luni, 3 iunie, despre minarea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, acolo unde are loc ședința de examinare a cauzei penale privind finanţarea ilegală a partidelor politice sau a campaniilor electorale și încălcarea modului de gestionare a mijloacelor financiare ale partidelor politice sau ale fondurilor electorale, în care este vizată bașcana Găgăuziei Evghenia Guțul.
În fața instanței, mai multe persoane, care ar fi susținători ai ex-partidului Șor, scandează „Victorie”, „Evghenia suntem cu tine”, „Svetlana suntem cu tine” și „Rușine”.
Totuși, Inspectoratul General al Poliției (IGP) menționează că „organele de drept au prevăzut un astfel de scenariu, preliminar asigurând verificarea sediilor și monitorizarea continuă a acestora”.
„Informăm că, acum câteva minute, a parvenit un apel telefonic prin care s-a comunicat despre prezența unor obiecte explozive în sediul Judecătoriei Buiucani.
Precizăm că nu există riscuri pentru angajații instituției și cetățenilor aflați în sediu.
Amintim cetățenilor că comunicarea mincinoasă cu bună – știință despre actul de terorism se pedepsește penal”, notează IGP.
După câteva minute, a fost raportată o nouă alertă cu bombă la aceeași instituție.
„Imediat ce au fost finalizate verificările în primul caz după apelul unui bărbat, a parvenit un nou apel telefonic efectuat de o femeie”, a transmis IGP.