Afaceri profitabile investigate de poliție
Doi agenţi economici care gestionau câteva cafenele din sectorul Botanica al capitalei au ajuns în vizorul ofiţerilor de investigarea fraudelor economice din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău. Poliţiştii au iniţiat o procedură contravenţională în privinţa acestora, pentru că ar fi admis încălcări grave de ordin economic în activitatea firmelor.
Investigaţiile demarate au scos la iveală schemele frauduloase de însuşire a mijloacelor financiare de la clienţi, prin amplasarea mai multor aparate de curăţire a încălţămintei, lângă cafenelele administrate. Astfel, poliţiştii au demascat faptul, că aceste aparate erau destinate pentru jocuri de noroc şi nu pentru curăţirea încălţămintei.
Clienţii fideli procurau fișele de la barmenii cafenelelor, după care jucau la aceste aparate, sub pretextul că şi-ar curaţa încălţămintea. Participând la jocurile de noroc, câştigau monede pe care le restituiau în schimbul sumelor de bani, activități contrar prevederilor legii în vigoare.
Totodată, pe rafturile cafenelei, poliţiştii au depistat produse alimentare cu termenii de valabilitate expiraţi, mijloace financiare care nu erau reflectate în evidenţă contabilă, 5 000 de fișe pentru aparatele respective, precum şi documente de ciornă. În context, au fost ridicate suficiente probe şi şase aparate de joc, camuflate pentru curăţirea încălţămintei.
Conform calculelor efectuate preliminar, poliţiştii au stabilit că agenții economici s-ar fi eschivat de la plata anuală la bugetul local şi de stat, aducând prejudicii de aproximativ 1 000 000 de lei.
Potrivit legislaţiei în vigoare, persoanele responsabile de activitatea firmelor, au încălcat Legea privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător, Legea cu privire la jocurile de noroc, Practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător, precum şi Evaziunea fiscală a organizaţiilor şi instituţiilor.
Acţiunile speciale de investigaţii continuă în vederea identificării tuturor complicilor în aceasta schemă ilegală.