Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Zelensky a desemnat membrii delegației…

Zelensky a desemnat membrii delegației pentru discuțiile privind garanțiile de securitate pentru Ucraina

Foto: president.gov.ua

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, a desemnat membrii delegației care urmează să participe la negocierile cu Federația Rusă pentru pregătirea și aprobarea unui proiect de tratat privind garanțiile de securitate pentru Ucraina.

Şeful delegaţiei ucrainene la negocierile de pace, David Arahamia, președintele fracțiunii „Servitorul Poporului” din Rada Supremă, urmează, de asemenea, să conducă discuţiile privind garanţiile de securitate, potrivit unui decret semnat de Volodimir Zelensky şi publicat luni seara.

Potrivit decretului, din delegație mai fac parte și ministrul Justiției Denys Malyuska, consilier al șefului biroului președintelui Ucrainei Mykhailo Podolyak, ministrul Apărării al Ucrainei Oleksiy Reznikov și viceministrul de Externe al Ucrainei Mykola Tochitsky.

„Se aprobă Directivele delegației Ucrainei de participare la negocierile cu Federația Rusă privind pregătirea și aprobarea unui proiect de tratat privind garanțiile de securitate pentru Ucraina (anexat, în secret)”, se arată în decret.

În plus, în delegație au fost incluși în calitate de experți avocatul internațional Alexander Malinovsky și ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Ucrainei, Alexander Chaly.

La sfârșitul lunii martie, în urma discuțiilor cu reprezentanții Kremlinului, Kievul se arătase dispus să încheie un tratat cu privire la un statut neutru, de nealiniere şi fără arme nucleare al Ucrainei, dacă i-ar fi oferite garanţii de securitate similare cu articolul 5 din tratatul NATO care asigură apărarea colectivă pentru statele membre ale alianţei. Reprezentanții părții ruse au declarat că Federația Rusă își va prezenta răspunsurile sale după ce va analiza propunerile Ucrainei.

Atunci, președintele fracțiunii „Servitorul Poporului”, David Arakhamia, șeful delegației ucrainene, a spus că Ucraina vede următoarele țări ale Consiliului de Securitate al ONU printre garanți: SUA, Marea Britanie, China, Franța, Turcia, Germania, Canada, Italia, Polonia și Israel. Detalii aici

Garanţiile de securitate ar trebui să fie asigurate în primul rând de cele cinci ţări membre permanente în Consiliul de Securitate al ONU – SUA, Franţa, Marea Britanie, China şi Rusia, precum şi de Turcia, Germania, Canada, Italia, Polonia şi Israel.

Citiți și: Consilierul președintelui Ucrainei: Ucraina propune semnarea unui acord cu privire la garanțiile internaționale de securitate ale sale

Potrivit articolului 5 din tratatul NATO, membrii Alianţei sunt obligaţi să ofere o asistenţă militară imediată în cazul unui atac asupra unuia dintre parteneri.