Volodimir Zelenski a solicitat să vorbească cu Vladimir Putin despre escaladarea conflictului din estul Ucrainei, însă nu a primit niciun răspuns. Președintele ucrainean anunță că merge la Paris
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a solicitat să discute cu președintele rus Vladimir Putin despre escaladarea conflictului din estul Ucrainei, însă, în ciuda depunerii unei cereri în acest sens, Zelenski nu a primit niciun răspuns, a declarat luni purtătorul de cuvânt al președintelui ucrainean.
Reuters scrie că Rusia a comasat peste 40 de mii de soldaţi în apropierea frontierei estice a Ucrainei şi alţi 40 de mii de soldaţi în Crimeea, a spus Iulia Mendel, purtătoarea de cuvânt a administraţiei prezidenţiale de la Kiev.
Kievul și Moscova și-au reproșat vina pentru înrăutățirea situației din regiunea estică a Donbassului, unde trupele ucrainene s-au luptat cu forțele susținute de Rusia într-un conflict în care Kievul a spus că au fost uciși 14 mii de oameni din 2014.
Iulia Mendel, purtătoarea de cuvânt al lui Zelenski, a declarat luni pentru Reuters că liderul ucrainean a încercat să vorbească cu Putin despre această chestiune, însă până acum nu a reușit.
„Biroul președintelui, desigur, a făcut o cerere de a vorbi cu Vladimir Putin. Nu am primit încă un răspuns și sperăm foarte mult că aceasta nu este un refuz al dialogului”, a spus Mendel.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că nu a văzut o astfel de cerere de discuții „în ultimele zile” și nu știa că a fost făcută recent o solicitare în acest sens.
Când a fost întrebat dacă Putin are ceva să-i spună lui Zelenski, Peskov a declarat că speră că ceea ce el a numit „înțelepciune politică” va prevala la Kiev atunci când este vorba de decalare și evitarea unui potențial război.
Purtătoarea de cuvânt a lui Zelenski a mai menționat că președintele ucrainean va merge la Paris pentru discuții despre acumularea trupelor rusești și despre escaladarea conflictului din Donbass.
Întrevederea dintre Zelenski și președintele francez Emmanuel Macron ar urma să aibă loc până la sfârșitul acestei săptămâni.
Preşedintele rus a acuzat vineri Ucraina de „acţiuni provocatoare periculoase” în regiunea Donbas, în contextul intensificării confruntărilor între forţele guvernamentale ucrainene şi separatiştii pro-ruşi.
Duminică, Kremlinul a anunţat că trebuie îndeplinite anumite condiţii din acordurile de pace de la Minsk pe tema conflictului din estul Ucrainei înaintea începerii unei noi runde de negocieri de pace.
„Formatul Normandia” a adus la aceeaşi masă a discuţiilor liderii Ucrainei, Rusiei, Germaniei şi Franţei cu scopul de a contribui la încetarea conflictului din estul Ucrainei între forţele Kievului şi separatişti proruşi.