Vladimir Putin a semnat un decret privind acordarea unor alocații financiare persoanelor care au „fost forțate” să părăsească Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin a semnat sâmbătă, 27 august, un decret care introduce „beneficii financiare” pentru persoanele care au părăsit teritoriul ucrainean pentru a se muta în Rusia.
Decretul, publicat pe portalul guvernamental, stabilește plăți lunare de pensie de 10 000 de ruble (170 de dolari) pentru persoanele care „au fost forțate” să părăsească teritoriul Ucrainei de pe 18 februarie. Persoanele cu nevoi speciale vor fi, de asemenea, eligibile pentru același sprijin lunar, în timp ce femeile însărcinate au dreptul la o alocație unică.
Documentul prevede că plățile vor fi făcute cetățenilor Ucrainei și ai auto-numitelor Republici Populare Donețk și Lugansk – două entități separatiste susținute de ruși din estul Ucrainei pe care Moscova le-a recunoscut ca independente în februarie, într-o mișcare condamnată de Ucraina și Occident ca fiind ilegală.
Moscova le-a oferit și ucrainenilor pașapoarte rusești în ceea ce Ucraina și Statele Unite spun că este un efort ilegal al Moscovei de a anexa teritoriul pe care l-a ocupat, ca parte a ceea ce ei consideră o acaparare de pământ imperialistă a Rusiei.
Moscova susține că desfășoară „o operațiune militară specială” pentru a se proteja și a apăra vorbitorii de limbă rusă despre care spune că au fost persecutați de autoritățile ucrainene, ceea ce Kievul neagă.