Putin despre cum rușii „au spart” apărarea din Donețk, despre indemnizațiile pe care le vor primi familiile militarilor morți și beneficiile financiare pentru răniți: „Operațiunea militară din Ucraina decurge conform planului”
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat joi seară că Guvernul Rusiei va recompensa familia fiecărui soldat mort în Ucraina cu 7,4 milioane de ruble. În cadrul Consiliului de Securitate al Rusiei, Putin a susținut că au fost atinse obiectivele de până acum ale „operațiunii speciale” – așa cum denumește Rusia războiul pe care l-a declanșat împotriva Ucrainei, scrie Novaya Gazeta.
Liderul de la Kremlin a acuzat Ucraina de presupus „nazism”, fără să prezinte probe, și a susținut că Rusia e amenințată cu „arme nucleare” – exact opusul realității, după ce el însuși a ordonat armatei ruse să pună arsenalul nuclear în alertă.
Principalele declarații făcute de Putin:
- Soldații celei de-a 100-a brigăzi de pușcași motorizate au spart în profunzime apărarea în direcția Donețk.
- Armata rusă a asigurat coridoare umanitare în toate zonele de luptă, dar „naționaliștii” nu permit acest lucru.
- Vreau să subliniez că facem că tot ce este posibil pentru a ne asigura că nu există victime. Este datoria noastră să susținem militarii care luptă pentru noi, pentru Rusia. Toate familiile ai căror membri au murit vor primi 7,4 milioane de ruble, plus compensații lunare.
- Trebuie să plătim suplimentar trupele care participă la această operațiune militară și au fost răniți.
- Pentru soldații răniți – mai mult de 2 milioane de ruble în caz de inaptitudine pentru serviciu. Prestații lunare – în caz de invaliditate, beneficii suplimentare pentru răniți – 3 milioane de ruble.
- Ofițerii și soldații noștri se luptă pentru Rusia, pentru o viață pașnică în Donbas și pentru „denazificare” ca să nu ne mai amenințe cu armele nucleare.
- Oamenii noștri sunt mândri de militarii noștri.
- Neonaziștii încearcă să se folosească de scuturi umane din rândul civililor. În Donețk s-au întâmplat astfel de lucruri. Oamenii au fost scoși din clădiri, lunetiștii cu arme pe acoperiși, numai naziștii pot lupta așa. Au fost foarte brutali cu populația locală.
- Operațiunea militară se desfășoară conform planului. Toate obiectivele au fost îndeplinite cu succes.