Mesajul înregistrat de Navalnîi pentru poporul rus, dacă urma să fie omorât: „Nu puteți renunța”
Întrebat ce mesaj ar avea pentru cetățenii ruși dacă ar fi încarcerat sau omorât, Alexei Navalnîi le-a cerut să „nu se dea bătuți”. În cadrul filmului documentar „Navalny”, apărut în 2022, opozantul rus a îndemnat poporul rus să nu renunțe.
„Aici am doar un lucru evident: nu renunțați. Nu, nu puteți renunța. Dacă s-a întâmplat acest lucru (moartea n.r.), înseamnă că suntem neobișnuit de puternici în acest moment, de vreme ce au decis să mă omoare. Trebuie să folosim această putere: nu renunțați, amintiți-vă că suntem o forță uriașă care se află sub opresiunea acestor tipi răi doar pentru că nu ne putem da seama cât de puternici suntem cu adevărat. Tot ce este nevoie pentru ca răul să triumfe este inacțiunea oamenilor buni. Așa că nu este nevoie de inacțiune”, a afirmat atunci Navalnîi.
În 2021, înainte de a se întoarce în Rusia, politicianul rus a participat la filmările pentru filmul documentar „Navalny” al regizorului canadian Daniel Roher. În 2023, filmul a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun film documentar. Navalny se afla deja în închisoare de doi ani. În episodul final al filmului, regizorul i-a cerut politicianului să lase un mesaj în cazul în care autoritățile rusești l-ar încarcera sau l-ar ucide, notează Meduza.
Аексей Навальный отвечает на вопрос, что делать, если его убьют
— Дождь (@tvrain) February 16, 2024
Отрывок из фильма «Навальный» Дэниела Рора, 2022 год pic.twitter.com/vseatGh4DD
Mama lui Alexei Navalnîi, prietenii și liderii internaționali au venit cu reacții după anunțul Serviciul federal de executare a pedepselor (FSIN) din Rusia privind moartea celei mai proeminente figuri ale opoziției ruse.
Avocatul opozantului rus, Leonid Soloviov, a declarat că l-a vizitat ultima dată pe 14 februarie și că acesta se simțea bine: „Cu privire la decizia familiei lui Alexei Navalnîi, nu comentez absolut nimic. Acum rezolvăm lucrurile (…)”, a spus el.
Ludmila Navalnaia, mama lui Alexei Navalnîi: „Nu vreau să aud nici un fel de condoleanțe. L-am văzut pe fiul meu în colonie pe data de 12, eram în vizită. Era viu, sănătos și vesel”, scrie Novaya Gazeta.
Navalnîi se afla în închisoare din 2021, iar în decembrie a fost mutat într-o colonie penală din Siberia. Acuzațiile împotriva lui Navalnîi, unul dintre cei mai vehemenți critici ai lui Vladimir Putin, sunt în general considerate ca fiind motivate politic, notează BBC.
El a fost condamnat inițial la trei ani și jumătate pentru încălcarea condițiilor unei sentințe cu suspendare într-un caz de deturnare de fonduri. În februarie 2022, el a fost judecat din nou. De data aceasta, a fost acuzat că a furat 4,7 milioane de dolari (3,5 milioane de lire sterline) din donațiile făcute organizațiilor sale politice.
„Îmi veți mări mandatul pe termen nelimitat. Ce putem face în privința asta?” a declarat Navalnîi în timpul audierilor.
Totuși, autoritățile ruse l-au pus să ispășească nouă ani într-o „colonie penală cu regim strict”. În luna august a anului trecut, această pedeapsă a fost prelungită la 19 ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de „fondarea și finanțarea unei organizații extremiste” – acuzații pe care le-a negat.