Joe Biden a ajuns în Regatul Unit. Avertismentul făcut către Rusia
Preşedintele american Joe Biden a ajuns miercuri seară în Regatul Unit, unde va participa la summit-ul G7, prima etapă a unui turneu european în cadrul căruia va lua parte la summit-ul NATO și se va întâlni cu omologul său rus Vladimir Putin.
BBC transmite că în prima sa călătorie în străinătate de la preluarea mandatului, Joe Biden a salutat angajamentul neclintit al Americii faţă de NATO şi a avertizat Rusia că se va confrunta cu consecinţe „puternice şi semnificative” dacă se angajează în activităţi nocive.
Biden și-a exprimat clar intenția de a consolida legăturile cu aliații SUA, în urma unor relații tensionate sub administrația Trump.
Joi, 10 iunie, preşedintele SUA, Joe Biden, are programată o întrevedere cu premierul britanic Boris Johnson.
Tot BBC scrie că Biden se va întâlni cu premierul Boris Johnson pentru a conveni o nouă „Cartă a Atlanticului”.
„Pactul” va fi o versiune modernă a celui convenit între Winston Churchill și Franklin Roosevelt în 1941, cu accent pe provocări, inclusiv schimbările climatice și securitatea.
Editorul politic al BBC, Laura Kuenssberg, spune că cei doi își propun să reîmprospăteze o relație vitală, după turbulențele anilor Trump și presiunile pandemiei.
În timpul vizitei europene, de opt zile, Biden se va întâlni cu regina de la Castelul Windsor, va participa la o reuniune a liderilor G7 și se va alătura primului său summit NATO ca președinte.
La sfârșitul călătoriei, Biden urmează să se întâlnească cu președintele rus Vladimir Putin, la Geneva.