Incidente la Washington: patru persoane au decedat şi 52 au fost arestate
Patru persoane au decedat şi 52 au fost arestate în timpul protestelor violente desfăşurate miercuri la Capitoliu, unde manifestanţi pro-Trump au reuşit să intre în clădirea care găzduieşte Congresul Statelor Unite, a anunţat şeful poliţiei din Washington DC, Robert Contee, transmite Reuters şi dpa.
Într-o conferinţă de presă desfăşurată miercuri noaptea târziu, Contee a precizat că 47 dintre cele 52 de arestări au legătură cu încălcarea interdicţiei de circulaţie după ora 18:00, decizie impusă de primarul Muriel Bowser.
Alte câteva persoane au fost arestate pentru deţinerea fără permis a unor arme de foc.
Contee a refuzat să ofere detalii despre identitatea femeii împuşcate mortal de poliţia Capitoliului. Celelalte trei persoane au murit din cauza unor urgenţe medicale.
Şeful poliţiei din Washington DC a adăugat că cel puţin 14 ofiţeri de poliţie au fost răniţi, dintre care doi grav, în confruntările cu manifestanţii. Unul dintre aceşti ofiţeri a fost scos din cordonul de securitate de către demonstranţi, după care a fost atacat brutal de aceştia.
Sursa: Agerpres