Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   VIDEO/ Atac terorist în Turcia,…

VIDEO Atac terorist în Turcia, la sediul uneia dintre cele mai mari companii de apărare și aviație: mai mulți morți și răniți

Sursa: hurriyet.com.tr

Autoritățile din Turcia a declarat miercuri, 23 octombrie, că un atac mortal a fost efectuat la sediul Turkish Aerospace Industries (TUSAS) din apropiere de Ankara, în timp ce mass-media locală a raportat o explozie puternică la fața locului și a arătat imagini cu un schimb de focuri de armă acolo, scrie Reuters.

„Un atac terorist a fost comis împotriva instalațiilor TUSAS din Kahramankazan, Ankara. Din păcate, avem morți și persoane rănite”, a declarat ministrul de interne Ali Yerlikaya pe social media X.

Cauza exploziei și a focurilor de armă care au urmat a rămas neclară, unele surse media afirmând că ar fi avut loc un atac sinucigaș. Serviciile de urgență au fost trimise la fața locului, a raportat agenția de stat Anadolu.

Imaginile au arătat o poartă avariată și o ciocnire în apropiere, într-o parcare.

TUSAS este una dintre cele mai importante companii de apărare și aviație din Turcia. Printre alte proiecte, aceasta produce KAAN, primul avion de luptă național al țării.