Alexei Navalny a reușit să vorbeasă la telefon cu un agent FSB implicat în otrăvirea sa. Reacția serviciului de securitate rus
Politicianul rus de opoziție Alexei Navalny continuă seria de dezvăluiri privind otrăvirea sa cu Noviciok. În baza datelor și informațiilor disponibile în cadrul investigației internaționale realizate de Bellingcat, The Insider, CNN, El Pais și Spiegel, Navalny a reușit să vorbească la telefon cu unul din presupușii agenți FSB implicați în otrăvirea sa.
Opozantul rus a reușit să discute 45 de minute cu chimistul Konstantin Kudryavtsev prezentându-se ca un consilier al secretarului Consiliului Suprem de Securitate din Federația Rusă și reușind să afle detalii noi despre otrăvirea sa. De exemplu, una din concluzii a fost că otrăvirea s-a făcut prin intermediul hainelor sale, cel mai probabil agentul Noviciok fiind aplicat pe chiloți sau pantaloni.
Ancheta internațională realizată de Bellingcat, The Insider, CNN, El Pais și Spiegel, a constatat că echipa FSB, formată din 6 până la 10 agenți, l-a urmărit pe Navalnîi mai mult de trei ani. După identificarea celor mai mulți membri ai echipei, diferiți membri ai echipelor de investigații CNN și Bellingcat au încercat să îi contacteze pe ei și pe superiorii lor. Se întâmpla înainte de publicarea investigații pentru a evita ca agenți să fie acoperiți.
Unul din coordonatorii operațiunii, Oleg Tayakin a fost găsit acasă și le-a trântit ușa în nas reporterilor CNN. În același timp, în baza datelor colectate Navalny le dădea telefoane. Pentru asta a folosit o aplicație folosită de prankeri și care presupune folosirea unui alt număr, cunoscut pentru cel care este apelat, ca acesta să poată răspunde. Politicianul rus a reușit să-i sune folosind numere de telefon din rețeaua FSB-ului.
Majoritatea celor pe care i-a apelat Navalny au răspuns, au oferit un minim de detalii și atunci când erau rugați să ofere mai multe informații, au refuzat solicitând ca această convorbire să aibă loc prin alte canale de informații.
Unul dintre ei însă, s-a dovedit a fi mai puțin precaut. Este vorba despre agentul Konstantin Kudryavtsev, chimist militar care a vorbit și despre alte persoane implicate în otrăvirea lui Alexei Navalnîi și despre cum a fost trimis să „facă curat” după otrăvire. Navalny s-a prezentat ca fiind Maxim Sergheievici, consilierul secretarului Consiliul Național de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrușev fostul director al FSB.
Navalny l-a apelat la 7 dimineața, menționând că este vorba despre o urgență și că a primit o misiune de a aduna mai multe detalii despre operațiune și scopul anchetei ar fi prezentarea unei scurte informații conducerii de vârf care urmează să analizeze informațiile primite. Principala rugăminte era ca fiecare din cei prezenți să spună unde crede că a fost scăparea agenților pentru ca pe viitor să nu să se repete astfel de greșeli.
Răspunsurile date de Kudryavtsev în apelul de 45 de minute oferă prima dovadă directă a implicării unității în otrăvirea lui Navalny. Agentul FSB spune că operațiunea a fost una foarte bine organizată și că în opinia lui problema a fost în diferite circumstanțe neprevăzute ce țin de specificul acesteia. Kudryavtsev a enumerat astfel de motive ca durata scurtă a zborului, asta pentru că piloții au reacționat imediat și au coborât avionul la Omsk, dar și acțiunile corecte și eficiente a medicilor de la urgență care i-au acordat primul ajutor.
La un moment dat, Kudryavtsev își exprimă îngrijorarea de a vorbi pe o linie nesecurizată, dar Navalny, vorbindu-i foarte ferm, reușește să-l convingă că șefii cer un raport urgent și spune că „toate acestea vor fi discutate la Consiliul de Securitate, la cel mai înalt nivel. „
Agentul FSB însă a recunoscut că știe mai puțin despre operațiune, menționând că toate detaliile trebuie luate de la Stanislav Makșakov, un medic militar FSB specializat în ceea ce ține de aplicarea substanțelor toxice și care este considerat de autorii investigației drept coordonatorul grupului de agenți implicat în operațiunea de otrăvire. Makșakov conduce o diviziune specială a unui institut de cercetare aflat în subordinea serviciului secret rus și unde se presupune că este produsă și păstrată agentul Noviciok.
Kudryavtsev a recunoscut că a fost în misiuni de monitorizare a acțiunilor lui Navalny despre care spune că este un tip foarte atent și suspicios, dar exclude că vreun agent a fost vreodată surprins de politician. Asta pentru că lucrul se făcea complex și cu folosirea mai multor metode de observație. Agentul FSM spune că el a fost implicat în calitate de persoană care să șteargă urmele, el fiind cel care a avut grijă să înlăture orice urmă sau dovadă de Noviciok în hainele lui Navalnîi care oficial, au dispărut de la spitalul din Omsk unde a fost internat după otrăvire politicianul rus. Kudryavtsev spune că a primit indicații să curețe foarte bine chiloții și pantalonii lui Navalny în partea de la încheietura piciorului. Menționând că zona aleasă este una bună și care permite contactul cu pielea.
Navalnîi a întrebat unde, mai exact, a fost aplicat Noviciokul: cusăturile interioare sau exterioare? „Interior, între picioare”, răspunde Kudryavtsev.
Toxicologii consultați de CNN, citați de Digi 24, spun că, dacă ar fi aplicat sub formă granulară pe haine, Noviciokul ar fi fost absorbit prin piele, atunci când victima ar fi început să transpire. Ei spun că, în acest caz, se pare că agresorii au folosit o formă solidă a agentului neurotoxic, nu una lichidă sau gel, așa cum s-a procedat în cazul fostului dublu agent Sergei Skripal.
Navalnîi s-a simțit rău brusc într-un zbor către Moscova, iar pilotul a aterizat la Omsk, unde a primit tratament de urgență.
Dacă avionul ar fi zburat spre Moscova, Navalnîi ar fi murit aproape sigur, potrivit experților consultați de CNN, transmite Digi24.
Între timp, FSB a comentat imaginile prezentate de Navalny despre care au spus că sunt trucate, la fel ca și presupusa convorbire telefonică. Temutul serviciu de securitate rus spune că a inițiat o anchetă și examinează cazul, dar spune că totul este o făcătură a agențiilor de spionaj din străinătate care au drept scop discreditarea structurii rusești.
„Așa-zisa investigație plasată de A.Navalny în rețeaua de internet despre anumite presupuse acțiuni împotriva sa nu este decât o provocare îndreptată împotriva FSB și a angajaților săi și care nu ar fi fost posibilă fără suportul organizatoric și tehnic al serviciilor speciale străine”, se arată în comunicatul instituției oferit agenției de stat ruse, TASS și citat de Meduza.