Alegerile din Belarus: Peste 120 de persoane reţinute după ciocnirile violente (organizaţie pentru drepturile omului)
Ciocniri violente au avut loc între poliţie şi protestatari duminică noapte în marile oraşe din Belarus după ce presa de stat a anunţat că preşedintele Aleksandr Lukaşenko, la putere de 26 de ani, era gata să câştige un al şaselea mandat consecutiv, relatează luni dpa, citat de Agerpres.
Peste 50 de persoane au fost reţinute la Minsk şi mai mult de 120 la nivel naţional, a anunţat organizaţia pentru drepturile omului Viasna.
Unii susţinători ai candidatei opoziţiei belaruse, Svetlana Tihanovskaia, au organizat festivităţi neoficiale pentru a-i sărbători victoria în alegeri la Minsk, în primele ore ale zilei de luni.
Ea a refuzat să accepte înfrângerea, în timp ce media de stat a anunţat că Lukaşenko ar fi obţinut peste trei sferturi din voturi cu numărătoarea încă în curs de desfăşurare, iar sondajele independente arătau că conducea Tihanovskaia în rezultate.
La câteva ore după închiderea urnelor, comisia electorală nu a publicat niciun rezultat oficial.
În timp ce protestele au izbucnit în capitală precum şi în alte oraşe, cu zeci de mii de persoane prezente, Tihanovskaia a chemat la pace şi a cerut forţelor de securitate să se abţină de la violenţă.
„Aş dori să reamintesc poliţiei şi armatei că fac parte din publicul nostru”, a declarat ea, potrivit personalului său de campanie.
„Ştiu că poporul belarus se va trezi mâine într-o nouă ţară”, a spus Tihanovskaia.
Grupul pentru drepturile omului Amnesty International a scris luni dimineaţă pe Twitter că personalul său a asistat la „utilizarea de 6 grenade de şoc, mai multe focuri de armă trase (probabil gloanţe de cauciuc) în mulţimi” la Minsk. „Cel puţin 6 ambulanţe au apărut din spatele liniilor de poliţie, cu sirenele pornite”.
Mass-media de stat a raportat ulterior că situaţia era sub control şi că un comitet de criză s-a reunit la Ministerul de Interne.
Lukaşenko, în vârstă de 65 de ani, a condus fosta republică sovietică din Europa de Est, dintre Rusia şi Polonia, membră a UE, timp de un sfert de secol, tolerând puţin disidenţa.
Exit poll-urile postate de media de stat din Belarus îl arătau pe Lukaşenko câştigând cu aproximativ 80% din voturi, un rezultat despre care purtătoarea de cuvânt a lui Tihanovskaia Anna Krasulina a declarat pentru dpa că este „departe de orice realitate”.
În capitala rusă Moscova, sute de oponenţi ai lui Lukaşenko s-au adunat în faţa ambasadei belaruse pentru un protest spontan în timpul căruia mulţimea a scandat: „Afară!”
Un exit-poll postat de agenţia de presă de stat BelTA susţine că 79,7% dintre alegători au votat in favoarea lui Lukaşenko. Doar 6,8% au votat pentru Tihanovskaia, a declarat agenţia.
Peste 12.000 de alegători eligibili au fost rugaţi să participe la sondaj, cu aproximativ 30% refuzând să dea un răspuns, a adăugat agenţia.
Sondajele independente sugerau că Tihanovskaia a obţinut 71% de voturi, în timp ce Lukaşenko doar 10%.
Niciuna dintre cifre nu a putut fi verificată în mod independent. Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) nu a trimis observatori la votul de duminică din cauza lipsei unei invitaţii trimise la timp.
Mai multe state membre ale Uniunii Europene, inclusiv Germania, au criticat alegerile în timp ce doi dintre principalii contestatari ai lui Lukaşenko, inclusiv soţul lui Tihanovskaia, au fost încarceraţi în perioada premergătoare votului
Sursa: Agerpres