25 de zile în subsol printre cadavre. Cum locuitorii regiunii Cernigov au supraviețuit invaziei ruse
Jurnaliștii de la BBC relatează despre cum în timpul asediului, peste 130 de persoane erau ținute de armata rusă într-un subsol de 65 m². Locuitorii povestesc că stăteau și dormeau în picioare, iar unii așa și mureau – fiind în picioare. Ostaticii au stat așa printre cadavre timp de patru săptămâni.
Pe un perete alb, umed, din subsolul unei școli din satul Yagodnoye, din regiunea Cernigov din Ucraina, asemeni unui calendar, s-a desenat cu creion roșu. Aceasta este o cronică a suferințelor oamenilor care au stat aici din 5 martie până pe 2 aprilie.
Yagodnoye se află la 140 km la nord de Kiev, lângă Cernigov și nu departe de granița cu Belarus. Satul a stat aproape o lună sub controlul armatei ruse.
Când militarii au intrat în sat, au luat bărbații, femeile și copiii din casele lor sub amenințarea armei și i-au dus la subsolul școlii din localitate, unde i-au ținut timp de patru săptămâni. Aproximativ 130 de persoane locuiau într-o suprafață de 65 m².
Unul dintre ei este Nicolai Klimchuk, în vârstă de 60 de ani. S-a oferit să ne arate pivnița.
Pe scările de jos, spre subsol, deja se simțea un miros de putregai și boală. Camera era murdară – pe jos erau saltele, pantofi, cărți. În centru – patru pătuțuri, în colț – o grămadă de vase.
Nikolai s-a dus mai întâi la peretele cel mai îndepărtat.
„Aveam o jumătate de metru pătrat”, a spus el. Vocea i s-a rupt și a început să plângă. „Am dormit în picioare. M-am legat cu o eșarfă de peretele suedez ca să nu cad”.
Nikolai spune că era imposibil să te miști în subsol fără să calci pe oameni. Potrivit acestuia, erau aproximativ 40-50 de copii, inclusiv bebeluși. Cel mai mic avea două luni.
După ce au lansat o ofensivă împotriva Cernigovului, forțele ruse au preluat rapid controlul asupra unor așezări mici precum Yagodnoe. Cernigov- un oraș cu o populație de aproximativ 300 de mii de oameni – a fost înconjurat și izolat de lumea exterioară. În fața rezistenței, trupele ruse au început să-l bombardeze și să bombardeze, ca multe alte orașe ucrainene. Podul de pe drumul care duce la Kiev a fost aruncat în aer, locuitorii nu aveau unde să alerge.
Acum, după o încercare nereușită de a captura Kievul, armata rusă a dispărut. Jurnaliştii BBC au fost printre primii care au ajuns în zonă şi au ascultat poveştile civililor despre bombardamentele şi ocupaţia trăite. Fiind atât de aproape de graniță, locuitorii se tem că armata rusă s-ar putea întoarce aici.
Anastasia, în vârstă de cincisprezece ani, locuia în subsol cu tatăl și bunica ei. „Aproape că nu era spațiu. Trăiam stând în picioare. Dormeam stând în picioare. Era imposibil. Au căzut atâtea obuze în jur. Era insuportabil”, spune ea.
În subsol nu era ventilație în cameră. Ferestrele de la subsol erau acoperite cu scânduri.
Potrivit lui Nikolai, în timpul lunii pe care a petrecut-o la subsol, a asistat la moartea a 12 persoane.
Trăind cu morții
Majoritatea morților erau deja bătrâni. Nikolai nu știe cauza exactă a morților, dar crede că s-au sufocat.
Nu a existat posibilitate de a scoate imediat cadavrele din subsol. Soldații nu dădeau voie să scoată cadavrele în fiecare zi. Și din cauza luptei constante pe stradă – bombardamente și împușcături și explozii – era și periculos.
Aceasta înseamnă că oamenii, inclusiv copiii, au trebuit să stea alături de cadavre ore întregi. Uneori, acest lucru a durat câteva zile până când cadavrele au fost scoase.
„Îmi era tare jale de ei. Pur și simplu mureau. Îi cunoșteam, erau oameni buni. Stăteau în picioare și apoi mureau” spune Anastasia despre cei care au murit la subsol.
„În circumstanțe normale, ei nu ar fi murit. Putin este un criminal de război”, spune Nikolai.
„Piciorul meu a început să se umfle, dar mă gândeam în sinea mea: trebuie să supraviețuiesc, trebuie. Pentru fiica mea și cele două nepoate”, spune el.
De cele mai multe ori oamenii nu puteau ieși din subsol nici măcar pentru a folosi toaleta. Au trebuit să folosească găleți.
„Uneori, soldații ruși ne duceau sus și se acopereau cu noi. Eram ca niște scuturi umane”, spune Nikolai.
Când era posibil să iasă afară, prizonierilor li se permitea să gătească mâncare de două ori pe zi, la foc deschis. Satul avea suficiente provizii de hrană, iar apa era strânsă dintr-o fântână.
În căutarea celor dragi
Trupele ruse au părăsit Yagodnoye pe 3 aprilie.
Acum satul este preluat de armata ucraineană, iar majoritatea civililor au fost evacuați în zonele învecinate.
Anastasia spune că încă se trezește noaptea și crede că aude împușcături.
Potrivit autorităților locale, aproximativ 350 de civili au fost uciși la Cernigov.
De când trupele ruse au părăsit suburbiile, voluntarii se ocupă de înmormântările morților. O parte a cimitirului local este complet ocupată de morminte proaspete. Fiecare mormânt are o plăcuță cu numele celui mort. Locuitorii care-și caută rude vin aici pentru a verifica numele de pe plăcuțe.
Stadionul local de fotbal a fost bombardat. În centrul câmpului, unde a căzut una dintre bombe, se vede un crater uriaș. O altă bombă a lovit podiumul, transformându-l într-o grămadă de resturi de plastic și metal.
Biblioteca pentru copii, situată într-o clădire istorică din apropierea stadionului, a fost și ea parțial distrusă.
În timp ce străbatem orașul, vedem câteva zone rezidențiale care au fost aproape complet distruse.
În Novoselovka, la nord de Cernigov, din câte se vede cu ochii – doar case ruinate.
Mormane de pietre și fragmente de cărămidă unde, probabil, erau case. În drum spre zona rezidențială observăm o jachetă roz pentru copii, un ursuleț de pluș, un elefant de jucărie și niște cărămizi Lego.
De ce nu am fost avertizați?
O femeie și un copil ne fac semn cu mâna, amândoi pe biciclete. Nina Vinnik, în vârstă de 62 de ani, și nepotul ei, Danila, în vârstă de zece ani, vor să ne arate casa lor – sau mai bine zis, ce a mai rămas din ea. Totul din interiorul și din jurul casei a fost distrus.
Fiica Ninei și mama Danilei, Ludmila, în vârstă de 39 de ani, și-a pierdut piciorul și acum se află la spital.
Când casa Ninei a fost bombardată, au fugit la vecini să se ascundă în subsol. Dar și casa vecină a fost bombardată.
„Când ne-am revenit în fire după bombardare, am văzut că era rănită. Și striga: „Mama, mama, nu am un picior”.
Ludmila a reușit să se târască într-un loc sigur, apoi a fost dusă la spital.
„Mă gândesc deseori că e un coșmar. Nu poate fi adevărat. De ce nu ne-a avertizat guvernul nostru? De ce nu am fost evacuați?” – spune Nina.
În această casă locuiau patru generații ale familiei. „Într-o clipă, nu a mai rămas nimic. Nu știu unde voi locui iarna”, se plânge ea.
Nu are bani pentru o proteză pentru fiica ei.
Ea comentează indignată declarațiile autorităților ruse că armata nu trage în civili: „El (Putin) minte. Este o femeie în spital fără picior. Este adevărat”.
„Putin să plătească operația de protezare pentru fiica mea. Putin să reconstruiască această casă și tot ce a ruinat. Și-a dorit atât de mult, nu-i așa? Să plătească pentru toate acestea acum”.
