Victor Orbán, despre decizia Consiliului European privind deschidere negocierilor de aderare cu Ucraina: „Ungaria s-a abținut. Ucraina nu este pregătită”
Premierul ungar s-a abţinut joi la votul liderilor statelor membre asupra deschiderii negocierilor cu Ucraina, acuzând o „decizie proastă”, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
„Ungaria nu vrea să împărtăşească responsabilitatea” acestei alegeri „iraţionale” a celorlalte 26 de ţări şi deci „s-a abţinut”, a afirmat Viktor Orbán într-o înregistrare postată pe Facebook.
„Ucraina nu este pregătită”, a repetat responsabilul naţionalist.
Premierul irlandez Leo Varadkar a declarat presei că Viktor Orbán a decis să nu-şi folosească dreptul de veto la votul privind începerea negocierilor de aderare cu Ucraina, potrivit Reuters.
„Prim-ministrul Orbán şi-a pledat cazul foarte puternic. Nu este de acord cu decizia şi nu îşi schimbă opinia, dar în esență a decis să nu-şi folosească dreptul de veto”, a spus Varadkar.
El a precizat că Orbán „nu era în sală” la momentul votului.
„Orbán nu era în sală când textul a fost adoptat, a fost convenit cu el”, a explicat pentru AFP un diplomat european sub protecţia anonimatului. „Este o soluţie pragmatică (…) Semnalul politic este dat”, a adăugat acesta.
„Extinderea este un proces juridic amănunţit şi bazat pe merit. Am fixat şapte condiţii şi, conform evaluării Comisiei însăşi, trei dintre ele nu au fost îndeplinite”, a declarat Orbán la sosirea la summitul de la Bruxelles. „Deci nu suntem în poziţia de a începe negocierile”, a adăugat el.
Viktor Orbán şi-a anunţat şi dezacordul faţă de un nou ajutor financiar pentru Ucraina de 50 de miliarde de euro, sub formă de subvenţii şi credite, pentru perioada 2024-2027.
„Dacă vreţi bani pe termen lung, o sumă mare de bani, asta trebuie să se facă în afara bugetului comun”, a spus premierul ungar.
Consiliul European a decis joi, 14 decembrie, să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina și Moldova. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului European Charles Michel.