Vaticanul reiterează că este disponibil pentru orice fel de mediere în vederea stopării războiului din Ucraina: „A numi ceea ce se întâmplă în Ucraina drept o operațiune militară înseamnă a nu recunoaște realitatea faptelor”
Vaticanul reiterează că este dispus să facă „tot ce este posibil” pentru a ajuta la oprirea războiului din Ucraina. Sfântul Scaun este „disponibil pentru orice fel de mediere”, a declarat cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat al Vaticanului, notează CNN.
Parolin a reiterat apelul Papei Francisc cu privire la încetarea imediată a focului în Ucraina în timpul unei conversații telefonice cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov.
„Am cerut încetarea luptelor și o soluție la acest conflict. Am insistat asupra respectului pentru populația civilă și asupra coridoarelor umanitare”, a spus Parolin, care a reiterat respingerea de către Papa a afirmației Moscovei potrivit căreia războiul din Ucraina este o „operațiune militară”.
„Cuvintele sunt importante, iar a numi ceea ce se întâmplă în Ucraina drept o operațiune militară înseamnă a nu recunoaște realitatea faptelor. Ne confruntăm cu un război, care, din păcate, face multe victime civile, așa cum fac toate războaiele. Gestul fără precedent al Papei de a vizita ambasada Rusiei la Vatican a doua zi după invazia Ucrainei a fost un pas personal pentru a exprima autorităților de la Moscova îngrijorarea sa față de escaladarea războiului”, a declarat Parolin.
Războiul este o „nebunie”, a spus secretarul de stat al Vaticanului și a făcut apel la „conștiința” tuturor celor implicați să înceteze imediat luptele.
„Avem în fața ochilor noștri imaginile teribile care vin din Ucraina. Victimele din rândul civililor, femei, bătrâni și copii lipsiți de apărare, care au plătit cu viața lor pentru nebunia războiului. Angoasa crește pe măsură ce vedem orașe cu casele distruse, fără electricitate, lipsa alimentelor și a medicamentelor, precum și milioane de refugiați, majoritatea femei și copii, care fug de bombe. În ultimele zile, m-am întâlnit cu un grup dintre ei, care au sosit în Italia din diferite părți ale Ucrainei: fețe fără zâmbet, tristețe nesfârșită. Ce vină au aceste tinere mame și copiii lor? Ar trebui să posedăm o inimă de piatră pentru a rămâne impasibili și a permite ca acest haos să continue, în timp ce râuri de sânge și lacrimi continuă să curgă. Războiul este o barbarie”, a declarat el.
„Nu este niciodată prea târziu pentru a face pace”, a îndemnat el.
Noi bombardamente au avut loc, sâmbătă dimineață, 12 martie, în Ucraina. Focuri de artilerie au lovit zonele rezidenţiale. Situaţia din oraşul Mariupol, din sud-estul Ucrainei, este critică, susţin oficialii. Ucraina avertizează că vecina Belarus ar putea plănui o invazie pe teritoriul său şi acuză Rusia că încearcă să-şi tragă aliatul în război organizând atacuri aeriene de pe teritoriul Belarusului. Preşedintele SUA, Biden, s-a alăturat aliaţilor pentru a lovi Moscova în ceea ce priveşte comerţul şi a închide fondurile de dezvoltare, precum şi interzicerea importurilor de fructe de mare, vodcă şi diamante ruseşti.