Uniunea Europeană cere Moscovei o „anchetă transparentă şi independentă” în cazul Navalny
Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a solicitat luni, 24 august, autorităţilor ruse o „anchetă independentă şi transparentă„ privind presupusa otrăvire a opozantului rus Alexei Navalny, transmite AFP, citat de Agerpres.ro.
„Este imperativ ca autorităţile ruse să lanseze fără amânare o anchetă independentă şi transparentă asupra otrăvirii domnului Navalny”, susţine Borrell într-un comunicat.
„Uniunea Europeană condamnă cu tărie ceea ce pare a fi un atac asupra vieţii domnului Navalny”, a mai declarat Borrell.
„Poporul rus şi comunitatea internaţională solicită să se facă lumină asupra otrăvirii domnului Navalnîi. Cei responsabili trebuie să să dea socoteală„, a adăugat înaltul oficial european.
Tot luni, cancelarul german Angela Merkel a cerut autorităților ruse să investigheze în mod transparent circumstanțele presupusei otrăviri a lui Alexei Navalny.
„În contextul rolului important jucat de domnul Alexei Navalny în opoziţia politică din Rusia, autorităţile de acolo sunt îndemnate urgent să investigheze această infracţiune în detaliu şi în mod total transparent. Cei responsabili trebuie identificaţi şi traşi la răspundere“, a declarat Angela Merkel.
Clinica germană Charite unde a fost internat opozantul rus Alexei Navalny a emis un comunicat oficial în care spune că politicianul a fost otrăvit cu o substanță necunoscută care conține „inhibitori de colinesterază”.
Medicii germani anunță că Navalny continuă să se afle în comă indusă, dar că este în afara oricărui pericol de moarte.
În dimineața zilei de joi, 20 august, Alexei Navalny a fost internat de urgență în spitalul din Omsk. Asta după ce i s-a făcut rău în avionul cu care zbura din Tomsk spre Moscova. Purtătoarea sa de cuvânt, Kira Yarmysh, care se afla cu el, spune că cel mai probabil, politicianul a fost otrăvit la îmbarcare când a băut un ceai într-un restaurant al aeroportului din Omsk.
După 48 de ore în care soția și rudele lui Navalny au cerut transportarea sa într-un spital din străinătate, Anatoly Kalinichenko, medicul șef adjunct al spitalului de urgență din Omsk, a anunțat vineri, 21 august, că medicii au fost de acord să-l transporte pe politicianul Alexei Navalny în Germania.
Medicii ruși au negat faptul că Navalny ar fi fost otrăvit, menționând că în analizele pe care le-au preluat nu s-au găsit urme de substanțe periculoase.