Un avion de stingere a incendiilor s-a prăbușit în Grecia
Un avion care lupta împotriva incendiilor de vegetație din Grecia s-a prăbușit marți, 25 iulie. Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a avertizat că vor urma zile grele, în condițiile în care flăcările distrug case și forțează evacuarea a mii de turiști de pe insula Rodos, scrie Reuters.
Forțele aeriene grecești au declarat că la bordul avionului Canadair CL-215 se aflau doi aviatori în momentul prăbușirii acestuia deasupra insulei Evia, la est de Atena. Două elicoptere s-au deplasat de urgență la fața locului pentru a efectua o operațiune de căutare și salvare. Autoritățile grecești nu au oferit, deocamdată, detalii cu privire la soarta aviatorilor.
Sute de pompieri, ajutați de forțe din Turcia și Slovacia, se luptau cu incendiile care au făcut ravagii pe insula Rodos începând de miercuri și care au reapărut în condiții de căldură și vânt.
Prim-ministrul grec a declarat marți că următoarele zile vor fi dificile, condițiile putând să se îmbunătățească după ziua de joi.
„Cu toții suntem în gardă (…). Nu există un mecanism magic de apărare, dacă ar fi existat l-am fi pus în aplicare”, a spus el.
Lefteris Laoudikos, a cărui familie deține un mic hotel în stațiunea balneară Kiotari, unul dintre epicentrele incendiului din weekend, a declarat că cei 200 de turiști ai săi – în principal din Germania, Marea Britanie și Polonia – au fost evacuați cu mașini închiriate. El a spus că tatăl, vărul său și alte două persoane au încercat să stingă flăcările folosind un rezervor de apă din apropiere.
Rodos, una dintre cele mai mari insule ale Greciei, se numără printre cele mai importante destinații estivale ale acesteia, atrăgând aproximativ 1,5 milioane de turiști străini în lunile de vară.
Aproximativ 20.000 de persoane au fost nevoite să părăsească casele și hotelurile din Rodos în weekend, în timp ce infernul s-a extins și a ajuns în stațiunile de coastă din sud-estul insulei pline de verdeață, după ce a ars terenuri, a ucis animale și a avariat clădiri.
După ce, în 2018, un incendiu în orașul Mati, situat la malul mării, la est de Atena, a ucis 104 persoane, Grecia a adoptat o abordare mai proactivă în ceea ce privește evacuările. Dar criticii spun că nu și-a îmbunătățit capacitatea de a stinge incendiile care sunt frecvente vara, deși mai intense în timpul valului de căldură din acest an.