Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   UE investește 6,2 miliarde de…

UE investește 6,2 miliarde de euro în infrastructura de transport. Adina Vălean: „250 de milioane de euro vor îmbunătăți conexiunile transfrontaliere între Ucraina, R. Moldova și vecinii lor din UE”

Sursa: gov.md

Comisia Europeană a selectat 107 proiecte de infrastructură de transport pentru a primi granturi UE în valoare de peste 6 miliarde de euro din partea Mecanismului pentru Interconectarea Europei (MIE), instrumentul UE pentru investiții strategice în infrastructura de transport. Peste 80% din finanțare va sprijini proiecte care asigură o rețea mai eficientă, mai ecologică și mai inteligentă de căi ferate, căi navigabile interioare și rute maritime de-a lungul Rețelei transeuropene de transport (TEN-T). Adițional, proiectele vor consolida culoarele de solidaritate UE-Ucraina, instituite pentru a facilita exporturile și importurile Ucrainei.

„Astăzi, alocăm 6,2 miliarde de euro pentru proiecte din întreaga Europă care ne vor apropia de finalizarea rețelei transeuropene de transport, TEN-T, coloana vertebrală a economiei UE. Mă bucur în mod deosebit că 250 de milioane de euro vor îmbunătăți conexiunile transfrontaliere între Ucraina, R. Moldova și vecinii lor din UE, România, Ungaria, Slovacia și Polonia. Aceste proiecte vor facilita transportul de mărfuri între UE și Ucraina, consolidând astfel culoarele de solidaritate”, a declarat comisara pentru Transporturi, Adina Vălean.

Conexiunile feroviare transfrontaliere majore de-a lungul rețelei centrale TEN-T au fost, de asemenea, considerate prioritare pentru finanțare. Printre acestea se regăsesc în special tunelul Brenner Base (care leagă Italia și Austria), Rail Baltica (care leagă cele trei state baltice și Polonia cu restul Europei) și tronsoanele transfrontaliere dintre Germania și Regatul Țărilor de Jos (Emmerich-Oberhausen).

Porturile maritime din Irlanda, Grecia, Spania, Letonia, Lituania, Regatul Țărilor de Jos și Polonia vor primi finanțare pentru dezvoltarea alimentării cu energie electrică terestră pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră provenite de la navele ancorate.

Pentru a contribui la adaptarea transportului pe căile navigabile interioare la exigențele viitorului, va fi modernizată infrastructura de-a lungul căilor navigabile transfrontaliere Seine-Scheldt dintre Franța și Belgia. Porturiale interioare din bazinele Dunării și Rinului, cum ar fi Viena și Andernach, vor beneficia, de asemenea, de modernizare.

Pentru a spori și mai mult siguranța și interoperabilitatea transportului feroviar din UE, Sistemul european de management al traficului feroviar (ERTMS) va fi instalat pe trenurile și liniile de cale ferată din Cehia, Danemarca, Germania, Franța, Austria și Slovacia. În ceea ce privește transportul rutier, mai multe state membre ale UE vor implementa sisteme și servicii de transport inteligente (STI), în special cooperative STI  (C-STI) pentru un transport mai sigur și mai eficient. O serie de state membre vor investi în proiecte europene de gestionare a traficului aerian, în vederea creșterii eficienței transportului aerian și a creării cerului unic european.