Ucraina acuză Rusia că a întrerupt alimentarea cu energie electrică a Centralei nucleare de la Cernobîl
Ucraina acuză luni, 14 martie, armata rusă de faptul că a „tăiat” alimentarea cu energie electrică a Centralei Nucleare avariate de la Cernobîl, situată la nord de Kiev şi aflată sub controlul Rusiei din primele zile ale invaziei ruse, relatează Reuters.
Autorităţile ucrainene au anunţat duminică faptul că au restabilt alimentarea cu energie electrică a centralei avariate, care are nevoie în continuare de energie electrică pentru a asigura securitatea conmustibililor uzaţi depozaitaţi în instalaţie.
„Înainte ca alimentarea (cu energie electrică) să fie restabilită deplin, forţele de ocupaţie au avartiat-o din nou”, anunţă luni, într-o postare pe Facebook, operatorul ucrainean Ukrenergo.
- Citiți și: Cernobîl – la 7 ore de mers de R. Moldova
Sunt 19 zile de când armata lui Putin a început invazia în Ucraina. Eforturile diplomatice de a pune capăt războiului din Ucraina se intensifică. Negociatorii ucraineni şi ruşi urmează să discute din nou, după ce ambele părţi au citat progrese în cursul weekend-ului. Oficiali americani discută cu omologii europeni şi chinezi în privinţa evenimentelor recente din Ucraina. Violenţele se amplifică, rachetele ruseşti au lovit duminică o bază ucraineană din apropierea graniţei cu Polonia.
Duminică, 27 februarie, Vladimir Putin a anunțat că își pune forțele nucleare în stare de alertă, iar într-o decizie fără precedent, Uniunea Europeană a decis să trimită arme Ucrainei. Pe de altă parte, Rusia a recunoscut, pentru prima dată de la debutul invaziei, că a înregistrat pierderi în Ucraina.