Turcia s-a retras din Convenția privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor
Turcia s-a retras din primul instrument obligatoriu din lume pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor, potrivit unui decret prezidenţial publicat vineri care a atras imediat criticile principalului partid de opoziţie, notează AGERPRES.
Convenţia de la Istanbul din 2011 obligă guvernele să adopte o legislaţie care să pedepsească violenţa domestică şi abuzurile similare, inclusiv violul conjugal şi mutilarea genitală feminină.
Conservatorii au afirmat că această cartă dăunează unităţii familiale, încurajează divorţul şi că referinţele sale la egalitate sunt folosite de comunitatea LGBTQ pentru a obţine o mai mare acceptare în societate.
Turcia dezbătuse o posibilă retragere din Convenţie după ce un responsabil al partidului la putere al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan a ridicat problema abandonării tratatului anul trecut.
De atunci, numeroase femei au ieşit pe străzile Istanbulului şi altor oraşe, solicitând guvernului să respecte Convenţia.
Principalul partid de opoziţie, CHP, a criticat această decizie.
Vicepreşedinta CHP pentru drepturile omului, Gokce Gokcen, a scris pe Twitter că abandonarea convenţiei înseamnă „a lăsa femeile să fie ucise”.
Constituţia Turciei şi reglementările interne ar fi în schimb „garanţia drepturilor femeilor”, a afirmat Zehra Zumrut Selcuk, ministrul familiei, muncii şi serviciilor sociale.
Violenţa domestică şi feminicidul rămân o problemă gravă în Turcia.
Anul trecut, 300 de femei au fost asasinate, potrivit grupului pentru apărarea drepturilor We Will Stop Femicide.
R. Moldova nu a ratificat Convenţia de la Istanbul.