Turcia declară că nu intenționează să se alăture sancțiunilor împotriva Federației Ruse
Turcia nu intenționează să se alăture sancțiunilor împotriva Rusiei. Declarația vine de la Ministerul de Externe al Turciei.
Joi, Președintele Turciei, Recep Erdogan, a discutat la telefon cu președintele Joe Biden și i-a cerut acestuia ridicarea sancțiunilor care blochează achiziționarea de către Turcia a avioanelor de luptă americane, sancțiuni impuse după ce Erdogan a decis să cumpere sisteme antirachetă rusești.
Erdogan a subliniat, în cadrul apelului telefonic, rolul țării sale în medierea dintre Rusia și Ucraina, scrie digi24.ro.
A optsprezecea zi de război în Ucraina a început cu informația că în Lvov, oraș aflat la granița Ucrainei cu Polonia, au fost auzite împușcături, pentru prima dată de la începutul luptelor. În noaptea dinspre 12 spre 13 martie, rușii au continuat să bombardeze mai multe orașe ucrainene.
Între timp, cea mai mare parte a forțelor terestre rusești se află în prezent la aproximativ 25 de kilometri de centrul capitalei ucrainene, a anunțat sâmbătă Ministerul britanic al Apărării, aceasta fiind cea mai recentă evaluare a serviciilor de informații.