Trump a acceptat oficial să participe la alegeri. Acesta spune că poate opri războaiele „cu un singur apel telefonic”
Candidatul la președinția SUA, Donald Trump, a acceptat oficial oferta Partidului Republican de a participa la alegeri la 18 iulie. Înainte de a accepta oficial nominalizarea, Trump a declarat că candidează pentru a deveni „președintele întregii Americi”, deoarece, după cum a spus el, „nu există victorie în a câștiga doar pentru jumătate din America”, transmite CNN.
„Așadar, în această seară, cu credință și devotament, accept cu mândrie nominalizarea voastră pentru funcția de președinte al Statelor Unite”, a adăugat ulterior Trump.
De asemenea, el a urcat la tribună în fața mulțimii cu un „mesaj de încredere, forță și speranță”, relatează sursa citată. În timpul discursului său, Trump a afirmat că retragerea trupelor americane din Afganistan a încurajat rușii să invadeze Ucraina.
„Totul a început cu retragerea catastrofală din Afganistan, cea mai mare umilință din istoria țării noastre. Încurajați de acest dezastru, rușii au invadat Ucraina, văzând acești oameni care s-au dovedit a fi incompetenți”, a spus el, adăugând că poate opri războaiele cu un singur apel telefonic.
Potrivit lui, în timpul președinției sale, „Rusia nu a luat nimic”, în timp ce sub președintele Bush, Rusia a invadat Georgia, sub președintele Obama a ocupat Crimeea, iar sub președintele Biden „vânează toată Ucraina”.
În plus, Trump și-a prezentat promisiunile pentru al doilea mandat, printre care reducerea costurilor alimentelor și benzinei prin scăderea cheltuielilor energetice, readucerea locurilor de muncă, eliminarea taxelor pe bacșișuri și reducerea impozitelor în general, precum și „protejarea graniței”.
În ceea ce privește granița, candidatul la președinția SUA a spus că o va închide „în prima zi” și va finaliza construcția zidului de la granița sudică a SUA, promițând în același timp „să înceapă cea mai mare operațiune de deportare din istoria țării noastre”.
Surse CNN: Zelenski, va avea o convorbire telefonică cu Trump vineri, 19 iulie
Citând surse, CNN anunță că președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, va avea o convorbire telefonică cu candidatul la președinția SUA, Donald Trump. Aceasta va fi prima discuție după încheierea mandatului anterior al lui Trump în 2021.
Potrivit surselor, discuțiile despre „momentul potrivit pentru convorbirea telefonică” dintre Trump și Zelenski au fost în desfășurare de ceva timp.
Conversația dintre cei doi are loc pe fondul „îngrijorărilor” legate de politica lui Trump privind războiul din Ucraina în cazul unei eventuale victorii a acestuia la alegerile prezidențiale din noiembrie.
Trump nu și-a făcut publice planurile privind Ucraina, deși a susținut în repetate rânduri că va pune capăt războiului dacă va fi reales. În timpul dezbaterilor cu Joe Biden din 28 iunie, el a numit „inacceptabile” cerințele lui Putin de retragere a trupelor ucrainene din regiunile ocupate și de renunțare a Ucrainei la aderarea la NATO.
Totuși, Trump l-a ales ca vicepreședinte pe senatorul din Ohio, James David Vance, care s-a opus ajutorului militar pentru Ucraina.