Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Țările membre UE au decis:…

Țările membre UE au decis: Călătoriile se vor relua în această vară. Ce presupune „certificatul verde”

Foto: greekreporter.com

Tările Uniunii Europene (UE) au convenit miercuri, 14 aprilie, să lanseze certificatele de călătorie COVID pentru a redeschide turismul în această vară. Parlamentarii vor negocia detalii în luna mai, transmite Reuters.

Potrivit sursei citate, certificatele ar permite persoanelor vaccinate anti-COVID-19 să călătorească mai ușor în UE, unde restricțiile de circulație au influențat mult industria turistică.

Cele 27 de state membre ale UE „și-au subliniat angajamentul de a pregăti cadrul până în vara anului 2021”.

Parlamentul European, care trebuie să aprobe propunerea pentru a intra în vigoare, urmează să-și anunțe propria poziție la sfârșitul acestei luni, iar discuțiile finale dintre parlamentari, trimișii naționali și executivul blocului vor începe în mai.

Acordul statelor membre include dispoziții împotriva discriminării față de cei care nu pot sau nu doresc să se vaccineze.

Certificatul verde digital va avea valabilitate un an

Potrivit Digi 24, statele membre au stabilit ca durata de aplicare a reglementării privind certificatul european de sănătate destinat facilitării călătoriilor în UE să fie de un an, conform textului adoptat miercuri de ambasadorii celor 27 de state ale blocului comunitar.

Propunerea iniţială a Comisiei Europene prevedea ca acest „certificat verde digital” – care ar trebui să intre în vigoare până la sfârşitul lunii iunie – să fie valabil până când Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va declara că pandemia de COVID-19 a luat sfârşit. Dar statele membre au refuzat să depindă de un organism din afara UE, așa că au modificat această dispoziţie. Textul prevede acum ca reglementarea să se aplice timp de 12 luni de la intrarea sa în vigoare, urmând ca executivul european să facă un raport de evaluare cu trei luni înainte de sfârşitul acestei perioade.

Potrivit textului, o suspendare sau o prelungire a certificatului trebuie să aibă loc printr-o procedură legislativă ordinară, adică implicând Consiliul UE (care reprezintă statele membre) şi Parlamentul European, şi nu doar Comisia Europeană.

Acest instrument vizează cele 27 de ţări ale UE, dar şi state care nu sunt membre ale UE, dar care fac parte din spaţiul Schengen: Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein.  De asemenea, au fost adăugate unele dispoziţii privind recunoaşterea certificatelor emise de ţări din afara UE.

Statele membre vor fi obligate să recunoască vaccinurile aprobate de UE.

Totuși, unele țări ar putea să emită certificate care să menționeze și vaccinul Sputnik din Rusia sau Sinovac din China, care sunt autorizate numai pe teritoriul lor. Celelalte state membre UE urmează să decidă dacă vor accepta sau nu certificatele de vaccinare pe care sunt trecute vaccinuri ce nu sunt aprobate de autoritatea europeană.