Taiwanul susține excluderea Rusiei din SWIFT și trimite ajutor umanitar Ucrainei
Taiwanul se alătură liderilor SUA și UE privind excluderea Rusiei din sistemul interbancar de comunicaţii internaţionale SWIFT și a trimis ajutor umanitar Ucrainei pentru a arăta sprijinul său pentru „tabăra democratică”, scrie Reuters.
Taiwan s-a alăturat aliaților occidentali pentru a impune sancțiuni Federației Ruse după ce a invadat Ucraina.
Premierul Republicii Chineze, Su Tseng-chang, a declarat că Taiwanul ține pasul cu partenerii săi democrați din întreaga lume în ceea ce privește decizia privind sancțiunile impuse Rusiei, adăugând că în SWIFT guvernul va „coopera” cu ceea ce țările occidentale au decis.
Mișcarea este în mare parte simbolică, deoarece comerțul Taiwanului cu Rusia este minim. Comisia de Supraveghere Financiară din Taiwan a declarat luni că orice transfer către Rusia utilizează SWIFT, dar se efectuează prin bănci intermediare, notează Reuters.
Marți, a șasea zi a invaziei ruse, Ucraina rezistă atacurilor trupelor ruse, în timp ce Rusia continuă să atace Ucraina pe mai multe fronturi. În același timp, Curtea Penală Internațională de la Haga, Țările de Jos, va deschide o anchetă cu privire la invazia Ucrainei de către Rusia cât mai „rapid posibil”. Luni a avut loc prima rundă de negocieri dintre Ucraina și Rusia, fără rezultate vizibile.