Sute de morți după ce o rachetă a lovit un spital din Gaza. Hamas acuză Israelul de atac, israelienii dau vina pe Jihadul Islamic
Peste spitalul „Arab al-Ahli” din Gaza a căzut o rachetă. Al Jazeera informează că Hamas raportează cel puțin 500 de morți. Gruparea islamistă acuză Israelul de masacru. Armata israeliană susține că racheta a fost lansată de Jihadul Islamic, a doua organizație teroristă din teritoriul palestinian, relatează BBC.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu spune că singurii vinovați sunt islamiștii palestinieni: „Cei care ne-au ucis cu brutalitate copiii își ucid propriii copii”.
Armata israeliană susține că a fost rezultatul unui tir de rachetă eșuat al Jihadului Islamic palestinian – acuzație pe care gruparea militantă a respins-o.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) declarat, într-o postare pe X, că condamnă „cu fermitate” atacul asupra spitalului din nordul Fâșiei Gaza. Spitalul era operațional, iar pacienții, personalul medical și de îngrijire, precum și persoanele strămutate în interiorul țării se adăposteau acolo.
„Spitalul era unul dintre cele 20 de spitale din nordul Fâșiei Gaza care se confruntă cu ordine de evacuare din partea armatei israeliene. Ordinul de evacuare a fost imposibil de executat, având în vedere insecuritatea actuală, starea critică a multor pacienți și lipsa ambulanțelor, a personalului, a capacității de paturi a sistemului de sănătate și a adăposturilor alternative pentru persoanele strămutate.
OMS solicită protecția activă imediată a civililor și a asistenței medicale. Ordinele de evacuare trebuie să fie anulate. Dreptul umanitar internațional trebuie respectat, ceea ce înseamnă că asistența medicală trebuie protejată în mod activ și nu trebuie să fie niciodată ținta unor acțiuni”, menționează OMS.
În timp ce președintele Statelor Unite, Joe Biden, încă este pe drum spre Tel Aviv, reședintelui palestinian, Mahmoud Abbas, și-a anulat întâlnirea pe care trebuia să o aibă cu acesta, în Iordania.
Un purtător de cuvânt al președintelui palestinian Mahmoud Abbas a denunțat raidul aerian drept „un act de genocid și o catastrofă umanitară”, scrie Al Jazeera.
Explozia de la spital amenință eforturile de rezolvare a crizei umanitare din Gaza, Iordania anulând un summit planificat pentru ziua miercuri între președintele american Joe Biden, regele Abdullah și liderii palestinieni și egipteni.