Suntem imunizați pe viață dacă am fost infectați cu COVID 19? Când vom avea un vaccin? Explicațiile specialiștilor din domeniul medicinei
Suntem imunizați pe viață dacă am fost infectați cu COVID 19? Când vom avea un vaccin? Sunt două dintre cele mai importante întrebări la care lumea medicală a încercat în ultimele luni să găsească răspunsuri. Jurnaliștii de la The Guardian au căutat răspunsuri la mai multe întrebări, printre care la cele de mai sus.
Medicii care examinează pacienții care se recuperează după o infecție cu Covid-19 găsesc niveluri destul de ridicate de anticorpi neutralizanți în sângele lor. Acești anticorpi sunt produși de sistemul imunitar și acoperă un virus invadator, împiedicându-l să intre în celule, precizează sursa citată.
Imunitatea împotriva Covid-19 ar putea dura doar un an sau doi
„Este clar că sunt create răspunsuri imune împotriva Covid-19 la persoanele infectate. Și anticorpii creați de acest răspuns vor oferi protecție împotriva viitoarelor infecții – dar ar trebui să remarcăm faptul că este puțin probabil ca această protecție să fie pe viață”, spune virologul Mike Skinner de la Imperial College London.
Majoritatea virologilor consideră că imunitatea împotriva Covid-19 va dura doar un an sau doi. „E la fel ca în cazul altor coronavirusuri care infectează oamenii. Asta înseamnă că, chiar dacă majoritatea oamenilor ajung să fie expuși la virus, este totuși probabil să avem vârfuri sezoniere de infecție. Vom ajunge la o stare de echilibru în ceea ce privește Covid-19”, spune Skinner.
Virusul va rămâne alături de noi o vreme. Dar, ar putea să-și schimbe virulența? Unii cercetători au sugerat că ar putea deveni mai puțin mortal. Alții au susținut că ar putea suferi mutații pentru a deveni mai letal. Skinner nu crede însă de acest lucru. „Trebuie să vedem această pandemie și din punctul de vedere al virusului. Se răspândește în toată lumea, îi merge bine. Schimbarea nu-i aduce niciun beneficiu”, spune el.
Când vom avea un vaccin?
În lupta cu COVID 19, în cele din urmă, va fi dezvoltat un vaccin eficient care ne va elibera de amenințarea Covid-19, spune Skinner. Revista Nature anunța vineri că au fost lansate 78 de proiecte de vaccinuri pe tot globul și alte 37 sunt în curs de dezvoltare. Unele dintre ele sunt în faze destul de avansate. Acest răspuns remarcabil aduce speranțe că un vaccin împotriva Covid-19 ar putea fi produs într-un timp destul de scurt. Totuși, vaccinurile necesită studii de siguranță și eficacitate la scară largă, care ar dura mult timp.
Drept urmare, unii oameni de știință au propus o modalitate de a accelera procesul – expunând în mod deliberat voluntarii la virus pentru a determina eficacitatea unui vaccin.
„Această abordare nu este lipsită de riscuri, dar are potențialul de a grăbi testarea vaccinului cu multe luni”, spune Nir Eyal, profesor de bioetică la Universitatea Rutgers. Voluntarii ar trebui să fie tineri și sănătoși, precizează acesta. „Sănătatea lor ar fi de asemenea monitorizată îndeaproape și ar avea acces la terapie intensivă și la orice medicament disponibil”, adaugă Eyal.
Rezultatul ar putea fi un vaccin care ar putea salva milioane de vieți dacă va fi gata de utilizare într-un timp mult mai scurt decât un vaccin care a trecut prin toate etapele obșnuite.
Dar să infectezi oameni deliberat, iar unora să le administrezi placebo ca parte a procesului de testare, este o practică controversată.
„Acest lucru va trebui să fie gândit cu atenție. Tinerii s-ar putea oferi voluntari pentru un astfel de proces, dar acesta este un virus care omoară și tineri. Încă nu știm de ce. Totuși, mai e ceva până la această fază de testare, așa că avem timp să analizăm cu atenție ideea”, spune profesorul Adam Finn, de la Universitatea Bristol.
Pe de altă parte, oamenii de știință care lucrează la un vaccin contra coronavirusului de tip nou în Marea Britanie speră să înceapă studii clinice până la sfârșitul săptămânii viitoare. Profesoara Sarah Gilbert, de la Universitatea Oxford, spune că oamenii de știință cred că este posibil ca un om să fie infectat cu COVID-19 de mai multe ori, transmite BBC.
Imunitate produsă de vaccin poate dura mai mult decât imunitatea dobândită de cei care au fost deja infectați, crede aceasta. „Din ceea ce știm de la alte coronavirusuri care infectează oamenii, imunitatea nu durează foarte mult. De aceea cred că cineva care a avut COVID-19 poate fi din nou infectat în viitor. Nu știm încă despre ce perioadă vorbim, este posibil să fie vorba de câțiva ani”, spune Gilbert.
Dar, niciun vaccin nu va oferi siguranță pentru toată viața
„Coronavirusurile se pricep să nu lase o amintire clară sistemului imunitar, de aceea se reinfectează oamenii. Prin intermediul unui vaccin, răspunsul sistemului imunitar ar rămâne alert o perioadă mai lungă de timp, motiv pentru care imunitatea dată de vaccin ar putea dura mai mult decât cea dată de infectare”, precizează Gilbert. Nu se știe însă cât de mult ar dura. Studiile făcute pe un vaccin pentru un coronavirus asemănător, MERS, a arătat că sistemul imunitar era încă pregătit să facă față la un an după ce persoana a fost vaccinată.