Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Slovacii și-au ales un președinte…

Slovacii și-au ales un președinte pro-rus. Rezultatele alegerilor

Sursă foto: Facebook/ Peter Pellegrini

Peter Pellegrini, un apropiat al premierului pro-rus al țării, Robert Fico, a câștigat al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Slovacia. Pellegrini l-a învins cu o diferență strânsă pe candidatul pro-occidental Ivan Korčok, arată rezultatele numărării tuturor buletinelor de vot.

Astfel, pro-rusul Peter Pellegrini a obținut 53,1% din voturi, în timp ce pro-occidentalul Ivan Korčok a obținut aproape 46,9%.

New York Times, citat de hromadske.ua, notează că, în ciuda puterilor limitate ale președintelui din Slovacia, alegerile au fost văzute de mulți ca o competiție între tabere politice cu atitudini diferite față de Rusia.

Ivan Korčok, fostul ministru de Externe al Slovaciei, care a pierdut alegerile, este un susținător convins al Ucrainei și un critic al politicilor lui Robert Fico, care a făcut echipă cu premierul ungar Viktor Orban pentru a se opune ajutorului acordat Ucrainei și pentru a contesta opinia generală din Uniunea Europeană.

Potrivit NYT, Pellegrini a copiat tacticile folosite de Orban în timpul alegerilor din 2022 în Ungaria. Acesta din urmă a afirmat în mod fals că principalul lider al opoziției a vrut să trimită soldați maghiari să lupte împotriva Rusiei în Ucraina. Pellegrini l-a acuzat, de asemenea, pe Ivan Korčok de incitare la război și de intenția de a trimite trupe slovace în Ucraina.

Imediat după aflarea rezultatlor, acesta a declarat că este hotărât să mențină angajamentul Slovaciei pentru pace „indiferent de ce cred alții”.

„Criticile venite de la cei care se opun acestei poziții nu mă vor descuraja”, a declarat Pellegrini.

Premierul Fico, susținător al noului președinte, i-a fost alături și a avut un discurs mai radical. Acesta a declarat că „poporul Slovaciei a demonstrat că a înțeles pericolul care vine de la media liberală, de la activiști, ONG-uri și profesioniști”.

Preşedinţii slovaci nu au multe prerogative executive, dar pot să se opună prin veto legilor sau să le conteste la Curtea Constituţională. Aceştia numesc judecătorii Curţii Constituţionale, ceea ce ar putea deveni important în conflictul politic legat de soarta reformelor lui Fico, care urmăreşte să uşureze drastic pedepsele pentru corupţie.