VIDEO FOTO Sindromul postbelic: Cum a trăit Armenia capitularea?

Cel de-al doilea război din Karabah, deși anticipat de politologi, a fost totuși o surpriză pentru societatea armenească. Ciocnirile armate dintre trupele azere și cele ale Karabahului de Munte au devenit o obișnuință pentru Armenia, ținând cont de conflictul de patru zile din 2016. Totuși, nimeni nu a fost pregătit pentru o astfel de escaladare a acțiunilor militare, relatează Jam News.

Orice informație despre pierderile umane și teritoriale era percepută extrem de dureros, iar cea mai mică veste „pozitivă” genera euforie. Prin urmare, rezultatele unui război, care de la bun început nu prevestea nimic bun pentru Armenia, a fost un șoc pentru societatea care s-a împărțit în mai multe tabere.

O parte a societății a dat vina pentru înfrângere în război pe conducerea țării, iar alta consideră că prim-ministrul Nikol Pashinyan nu este vinovat, iar capitularea a fost o consecință a corupției din ultimii 30 de ani.

Erevanul după capitulare

Vestea semnării în noaptea de 9 spre 10 noiembrie a unui acord umilitor pentru Erevan i-a luat pe toți prin surprindere, în ciuda faptului că lucrurile nu mergeau bine pe front, acest lucru putând fi ghicit chiar și din puținele rapoarte ale Ministerului Apărării.

Imaginea completă a dezastrului a devenit clară doar după publicarea acordului trilateral, semnat de liderii Armeniei, Azerbaidjanului și Rusiei. Potrivit documentului, partea armeană a oferit Azerbaidjanului nu numai zonele din jurul Karabahului de Munte, care au servit drept centură de securitate, ci au predat teritorii care nu au fost pierdute în timpul ostilităților.

Vestea semnării Acordului de capitulare a provocat revolte în Erevan. În ciuda orelor târzii ale nopții, sute de oameni s-au adunat în fața clădirilor Guvernului și Parlamentului. Poliția nu a reușit să contracareze atacul mulțimii, iar demonstrația spontană a escaladat într-o revoltă în interiorul clădirilor.

Pentru a calma participanții la protestul spontan, în fața mulțimii a ieșit Ararat Mirzoyan, președintele Adunării Naționale și unul din liderii blocului de guvernământ „Pasul meu”. Mulțimea furioasă s-a răfuit cu Mirzoyan, încât acesta a trebuit să suporte două intervenții chirurgicale.

Aceasta a fost prima demonstrație care a arătat o scădere rapidă a ratingului partidului de guvernământ din Armenia.

Consolidarea forțelor politice împotriva lui Pashinyan

În pofida stării de război, au început acțiuni de protest în masă, pentru a cere schimbarea puterii. 17 partide de opoziție s-au consolidat chiar înainte de semnarea acordului, iar după încetarea ostilităților, mii de oameni s-au alăturat cererii de demisie a Guvernului și a liderului acestuia.

Experții cred că există multe „mase de protest” acum – pentru Armenia postrevoluționară, care, în general, sprijină autoritățile, dar încă nu este suficient să răstoarne guvernul.

Despre necesitatea demiterii premierului a vorbit președintele țării, Armen Sargsyan, care anterior a desfășurat consultări cu forțele parlamentare și extraparlamentare. Aceeași declarație a fost făcută și de conducerea Academiei Naționale de Științe, și de alte structuri publice.

Ei consideră că, după înfrângerea în război, Guvernul Pașinean trebuie să demisioneze voluntar sau Parlamentul trebuie să-i declare prim-ministrului vot de neîncredere.

Deputații din blocul de guvernare „Pasul meu” nu au făcut acest lucru, iar Pashinyan însuși a declarat că în țară nu există cerere publică de demisie și va pleca după alegeri.

„Avem tensiuni politice interne, dar adevărul este că acele apeluri care sună din partea opoziției nu au primit o rezonanță amplă în societatea armeană. Și cred că problema puterii, care a fost instituită de popor, poate fi rezolvată doar prin voința poporului”, a spus Pashinyan.

Dar faptul că puțini oameni au ieșit la protest, nu înseamnă că susțin actuala guvernare. Aceasta se observă reieșind din starea de spirit care există pe rețelele sociale.

Critica armistițiului semnat de Pashinyan și rezultatele războiului este colosală. Întrebări cheie adresate de utilizatori:

• De ce situația a atins punctul critic când orice cerință din Baku trebuia îndeplinită?
• Cum a căzut orașul Shushi, care era greu de atacat? 
• De ce autoritățile nu au fost de acord cu încetarea focului mai devreme?
• A fost posibil să se evite o parte din pierderi?
• De ce nu s-a realizat o mobilizare adecvată?
• De ce sistemul de apărare antiaerian din Nagorno-Karabakh a fost distrus, de fapt, în prima zi de război?
• În ce condiții soția prim-ministrului s-a aflat în Punctul de Comandă împreună cu Comandamentul Militar și ce impact a avut acest fapt asupra procesului decizional?

La aceste întrebări încearcă să răspundă Pashinyan însuși prin publicațiile sale pe pagina de Facebook. Dar comentariile la ele ne arată că răspunsurile lui nu sunt prea convingătoare.

Ce spun adversarii lui Pashinyan?

A trădat Pashinyan Armenia? Și dacă da, cum?

Părerile de pe rețelele de socializare referitor la acțiunile de protest sunt foarte diferite. Unii îl numesc pe premier trădător doar pentru că a semnat acordul trilateral. Alții cred că și-a pus cariera politică mai presus de interesele publice atunci când, la etapa inițială a războiului, nu a făcut concesii dureroase.

Pashinyan trebuie să plece pentru că nu a reușit să evite războiul, consideră Liana Samvelyan, o locuitoare din Erevan. Ea nu este membră de partid, dar după război a luat o poziție civică activă. Consideră că fiecare zi de aflare a lui Pashinyan la putere afectează negativ țara.

„Consider că Pashinyan trebuie să părăsească funcția. Sunt sigură că el a fost cel care a adus situația la război cu politica sa externă nechibzuită. Rezultatele războiului sunt dezastruoase: circa cinci mii de morți, mii de răniți, teritorii pierdute, mulți dintre băieții noștri au rămas captivi în partea azeră. Nu știu ce se va întâmpla cu ei când se vor întoarce acasă. Armenia independentă a trecut prin vremuri grele, dar print-o astfel de criză nu a trecut niciodată. Vinovatul nu trebuie doar să plece, ci și să suporte consecințele”, a spus Samvelyan.

Liana Samvelyan consideră că Pashinyan nu are șanse să se mențină la putere, rating-ul premierului scade în fiecare zi – poporul nu-i va ierta pierderea unei părți din Karabah:

„Singura ieșire acum este crearea unui guvern provizoriu care să poată în câteva luni să scoată țara din criză. Cred că în fruntea unui astfel de guvern poate fi numit actualul președinte. Nu-mi pot imagina pe cineva care să ducă țara la o destabilizare mai mare decât avem acum. O astfel de criză n-a fost niciodată”, a adăugat Samveyian.

Opiniile susținătorilor lui Pashinyan

În noaptea după semnarea Acordului de Capitulare, Pashinyan a ieșit de mai multe ori în direct pe rețelele sociale și a declarat că toți sunt responsabili pentru înfrângere. În special, reprezentanții puterii anterioare, care „mulți ani au jefuit poporul”.

Acest punct de vedere este împărtășit și de susținătorii lui Pashinyan: Armenia nu a fost pregătită pentru război, pentru că în doi ani și jumătate noua putere nu a putut cumpăra arme neacoperite în 30 de ani, să rezolve problemele care nu au fost rezolvate atâta timp.

Anahit Bagdasarian este mamă a doi copii. Războiul a făcut-o să urmărească îndeaproape evenimentele politice din țară. E sigură că Pashinyan ar trebui să rămână.

„După război am observat doar apeluri pentru moartea lui: împușcă-te, demisionează. Nu au existat discuții despre putere, despre oameni reali pe care mulțimea îi propune în locul lui. Cei care l-au ales au fost mai mulți în 2018, pentru că el a fost singurul care a decis să-și asume această responsabilitate. Cred că Pashinyan ar trebui să rămână până la încheierea alegerilor și va fi înlocuit legal. Cel mai probabil, el nu va fi reales, dar trebuie să plece printr-o luptă competitivă. Trebuie să avem timp să ascultăm toate propunerile de la alți candidați. Acum, acestea sunt doar țipete manipulative ale opoziției”, a spus Bagdasarian.

Anahit consideră că deocamdată nu există o alternativă reală lui Pashinyan, iar opoziția pe fundalul înfrângerii în război încearcă să ajungă la putere. Și Pashinyan are resursele necesare pentru a uni societatea pentru a ieși din situația actuală, deși Anahit nu neagă vinovăția primului ministru pentru înfrângerea de pe câmpul de luptă.

„Da, are. El face parte din societatea noastră și este o parte importantă a acesteia, iar eu cred că toți suntem vinovați de ceea ce s-a întâmplat. Am moștenit instalațiile vechi și a fost târziu să schimbăm ceva, nu ni s-a dat timp pentru asta. Nu există nici un om în Armenia care să nu știe despre starea armatei, nici un om care să nu știe despre amploarea sustragerilor din bugetul apărării, în aceste decenii. Și, totuși, cei mai mulți nici nu admiteau faptul că va trebui să cedăm teritorii și că va trebui să luptăm.

Chiar și după moartea a mii de copii de 19 ani, țara cerea ca Kelbajarul să fie predat „fără sânge”. Câți oameni ar fi trebuit să moară pentru ca oamenii să observe că am pierdut? Dacă Pashinyan nu ar fi semnat capitularea, l-aș fi blestemat. De rezultatul războiului se face vinovat Comandamentul nostru, care trei decenii a trândăvit. Este vina lui că și-a pus toată speranța pe noi, pe dorința noastră de a lupta, pe mitul „spiritului” nostru, dar s-a dovedit că suntem pasivi și nu vrem să murim singuri, vrem ca altcineva să moară pentru noi”, a adăugat Anahit Bagdasarian.

Care sunt șansele lui Pashinyan?

Politologul și economistul Grant Mikaelyan observă o divizare clară în societatea armeană de după război. El evidențiază trei grupuri.

„Un grup este pentru autorități. Al doilea este împotrivă, cu o poziție activă. Al treilea este împotriva autorităților, dar cu o poziție pasivă. Toate grupurile reprezintă în total o treime din populație cu abateri minore„, a spus Mikaelyan.

Expertul spune că, înainte de război, rating-ul lui Pashinyan a ajuns la 65%. În timpul războiului cifra a crescut la 80%, iar după predare s-a prăbușit la 30%.

El consideră că puterea acum este atacată de mai mulți factori. Societatea începe să înțeleagă mai bine ce s-a întâmplat. Karabahul continuă să-și piardă teritoriile – chiar și după încheierea luptelor active. Recent, a devenit cunoscut faptul că sub controlul Azerbaidjanului au trecut încă două sate. Mulți îl acuză pe Pashinyan și pe echipa sa – de incapacitatea de a aduce prizonierii de război înapoi în patria lor. Deși 45 de persoane s-au întors deja, nu este clar câți prizonieri au rămas încă în Azerbaidjan.

„Cea mai dureroasă întrebare este soarta necunoscută a multor militari. Sunt publicate informații despre cinci mii de morți. În plus, oamenii încep să înțeleagă că nu există nici perspective economice. Iar majoritatea alegătorilor sunt ghidați anume de această logică. Toate acestea afectează într-un fel sau altul situația politică”, a mai spus Mikaelyan.