Șeful diplomației europene și președinta Comisiei Europene vor merge în vizită oficială la Kiev
Președinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, și Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Josep Borrell, se vor întâlni în această săptămână cu președintele ucrainean Volodimir Zelensky, la Kiev, transmite CNN.
Întrevederea va avea loc înainte de summitul global privind angajamentele umanitare „Stand Up For Ukraine”, care va avea loc sâmbătă la Varșovia, a declarat purtătorul de cuvânt al CE, Eric Mamer.
Săptămâna trecută, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a mers la Kiev pentru a se întâlni cu Zelensky și a dat asigurări că instituția pe care o conduce va sprijini aderarea Ucrainei la UE.
Vizita ei a fost salutată de liderul ucrainean care, într-un discurs publicat pe rețelele de socializare, a numit-o un „moment important” pentru țară.
Luna trecută, prim-miniștrii Poloniei, Republicii Cehe și Sloveniei au călătorit la Kiev.
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat începerea unei „operațiuni militare speciale” în Ucraina în primele ore ale zilei de 24 februarie. Acțiunile Rusiei au fost condamnate ferm de SUA, membrii NATO și Uniunea Europeană, precum și de multe alte țări care au impus ulterior sancțiuni împotriva Federației Ruse, inclusiv împotriva oligarhilor ruși și persoanelor apropiate lui Putin.
Miercuri, 16 martie, Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga a ordonat Rusiei să suspende invadarea Ucrainei. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, a cerut Rusiei să se conformeze „imediat” deciziei Curții de la Haga.
„Federaţia Rusă trebuie să suspende imediat operaţiunile militare pe care le-a început la 24 februarie 2022 pe teritoriul ucrainean”, a transmis Joan Donoghue, judecătoarea preşedintă a Curții, al cărei sediu este la Haga. Curtea de la Haga a luat decizia cu 13 voturi pentru și 2 voturi împotrivă.
Ulterior, Kremlinul a declarat că nu se va conforma ordinului Curții Internaționale de Justiție de la Haga.