Șeful delegației ruse, Vladimir Medinsky, după negocierile cu Ucraina: „Am sperat ca astăzi să semnăm măcar un protocol”
Șeful delegației ruse, consilierul prezidențial, Vladimir Medinsky, susține că, negocierile dintre Moscova și Kiev privind soluționarea situației din Ucraina vor continua, deși așteptările pe care le-a avut partea rusă de la negocieri nu s-au îndreptățit. Declarația a fost făcută după ce s-a încheiat a treia rundă de negocieri cu Ucraina, scrie TASS.
Vladimir Medinsky a declarat că Rusia a sperat să semneze cu Ucraina măcar un protocol, însă acest lucru nu s-a întâmplat.
„Am venit la negocieri un set mare de documente, am veni deja cu acorduri, proiecte și propuneri concrete, am sperat ca astăzi să semnăm măcar un protocol cu privire la acele subiecte despre care se pare că am ajuns la o înțelegere, însă partea ucraineană a luat toate documentele pentru a le studia. Nu au putut semna ceva pe loc, dar au spus că vom reveni la această problemă, probabil, la următoarea întâlnire”, a explicat Vladimir Medinsky.
Totodată, potrivit lui Vladimir Medinsky, Rusia speră că, începând de marți, coridoarele umanitare din Ucraina vor începe în sfârșit să funcționeze.
Luni seara, 7 martie, s-a încheiat a treia rundă de negocieri dintre Moscova și Kiev, în vederea încetării acțiunilor militare din Ucraina. Reprezentantul delegației din partea Ucrainei, Mihail Podolyak, a anunțat că există evoluții pozitive în negocierile dintre cele două părți cu privire la problema coridoarelor umanitare. Potrivit lui Podolyak, în ceea ce privește partea politico-militară, încă nu există rezultate.
Prima rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina a avut loc în data de 28 februarie. După acea discuție, oficialii celor două state au anunțat că se vor întoarce în capitalele lor pentru consultări suplimentare înainte de o a doua rundă de negocieri. Pe 3 martie a avut loc a doua rundă de negocieri. În urma acesteia s-a ajuns la înțelegerea privind încetarea focului și crearea coridoarelor umanitare pentru evacuarea civililor. Pe 4 martie, s-a anunțat „perioada de tăcere” pentru a fi evacuați cetățenii din Mariupol și Volnovakha, însă înțelegerea a fost încălcată. Ucraina a acuzat Rusia de încălcarea regimului de încetare a focului, iar Rusia a declarat că spre pozițiile armatei ruse ar fi fost lansate focuri de armă. Astfel, evacuarea cetățenilor a fost amânată.
Luni, 7 martie, este a douăsprezecea zi de confruntări militare între trupele militare ruse și forțele ucrainene, după ce la 24 februarie, Vladimir Putin a anunțat că începe o „operațiune militară specială” în Ucraina.
CRONOLOGIA EVENIMENTELOR DIN UCRAINA: LIVE TEXT/ A 12-a zi de război în Ucraina