Șefa FMI susține că Rusia ar putea să nu-și onoreze plata datoriilor în urma sancțiunilor aplicate de Occident, dar dă asigurări că asta nu va declanșa o criză globală
Rusia s-ar putea să nu îşi onoreze plata datoriilor în urma sancţiunilor fără precedent aplicate de statele occidentale din cauza invaziei sale asupra Ucrainei, dar acest lucru nu ar declanşa o criză financiară globală, a declarat duminică directorul Fondului Monetar Internaţional Kristalina Georgieva, transmite Reuters.
Georgieva a declarat pentru emisiunea ”Face the Nation” de la CBS că sancţiunile impuse de Statele Unite şi alte democraţii au deja un impact ”sever” asupra economiei ruse şi vor declanşa o recesiune profundă în această ţară în 2022.
Efectele războiului şi ale sancţiunilor se vor propaga de asemenea şi în ţărilor vecine, care depind de aprovizionarea cu energie din Rusia, şi au avut deja ca rezultat un val de refugiaţi comparabil cu cel observat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a spus Georgieva.
Rusia numeşte acţiunile sale în Ucraina o „operaţie specială”.
Sancţiunile limitează, de asemenea, capacitatea Rusiei de a accesa resurse şi de a-şi achita datoriile, ceea ce înseamnă că o neplată nu mai era considerată „improbabilă”, a spus şefa FMI.
Întrebată dacă un default ar putea declanşa o criză financiară în întreaga lume, ea a spus: „deocamdată, nu”.
Expunerea totală a băncilor faţă de Rusia se ridicăla aproximativ 120 de miliarde de dolari, o sumă care, deşi nu este nesemnificativă, ”nu era relevantă în mod sistemic”, a spus ea.
Georgieva a declarat săptămâna trecută că FMI va revizui în scădere previziunea anterioară pentru o creştere a economiei globale de 4,4% în 2022, ca urmare a războiului, dar a spus că traiectoria generală a rămas pozitivă.
Creşterea a rămas solidă în ţări precum Statele Unite, care s-au recuperat rapid după pandemia de Covid-19, a spus Georgieva.
Impactul ar fi cel mai sever în ceea ce priveşte creşterea preţurilor mărfurilor şi al inflaţiei, ceea ce poate duce la foamete şi insecuritate alimentară în anumite părţi ale Africii, a adăugat şefa FMI.