Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   S-a încheiat a treia rundă…

S-a încheiat a treia rundă de negocieri între Ucraina și Rusia. Reprezentantul Ucrainei: „Există evoluții pozitive cu privire la crearea coridoarelor umanitare”

S-a încheiat a treia rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina, în vederea încetării acțiunilor militare din Ucraina. Reprezentantul delegației din partea Ucrainei, Mihail Podolyak, a anunțat că există evoluții pozitive în negocierile dintre Ucraina și Federația Rusă cu privire la problema coridoarelor umanitare.

Potrivit lui Podolyak, în ceea ce privește partea politică, de încetare a focului, încă nu există rezultate.

Șeful delegației din partea Rusiei, Vladimir Medinsky, a menționat că Rusia așteaptă ca, coridoarele umanitare să înceapă a funcționa de mâine și că partea ucraineană a dat asigurări în acest sens.

Totodată, pe celelalte subiecte privind încetarea focului și soluționarea conflictului militar, Vladimir Medinsky, a spus că deocamdată nu există rezultate concrete, dar negocierile vor continua.

Prima rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina a avut loc în data de 28 februarie. După acea discuție, oficialii celor două state au anunțat că se vor întoarce în capitalele lor pentru consultări suplimentare înainte de o a doua rundă de negocieri. Pe 3 martie a avut loc a doua rundă de negocieri. În urma acesteia s-a ajuns la înțelegerea privind încetarea focului și crearea coridoarelor umanitare pentru evacuarea civililor. Pe 4 martie, s-a anunțat „perioada de tăcere” pentru a fi evacuați cetățenii din Mariupol și Volnovakha, însă înțelegerea a fost încălcată. Ucraina a acuzat Rusia de încălcarea regimului de încetare a focului, iar Rusia a declarat că spre pozițiile armatei ruse ar fi fost lansate focuri de armă. Astfel, evacuarea cetățenilor a fost amânată.

Pe 10 martie, ministrul ucrainean de externe Dmitri Kuleba și ministrul rus de externe Serghei Lavrov se vor întâlni la un summit în Antalya, Turcia. Acest lucru a fost declarat de ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu.

Luni, 7 martie, este a douăsprezecea zi de confruntări militare între trupele militare ruse și forțele ucrainene, după ce la 24 februarie, Vladimir Putin a anunțat că începe o „operațiune militară specială” în Ucraina.

Duminică, 27 februarie, Vladimir Putin a anunțat că își pune forțele nucleare în stare de alertă, iar într-o decizie fără precedent, UE a decis să trimită arme Ucrainei.

CRONOLOGIA EVENIMENTELOR DIN UCRAINA: LIVE TEXT/ A 12-a zi de război în Ucraina