Rusia expulzează zece diplomați americani, urmare a sancțiunilor impuse de SUA
După ce Guvernul american al lui Joe Biden a anunţat o serie de sancţiuni financiare împotriva Rusiei şi expulzarea a zece diplomaţi ruşi, Administraţia Vladimir Putin a anunţat, vineri, 16 aprilie, expulzarea a zece diplomaţi americani, transmite Novaya Gazeta.
Potrivit sursei citate, oficialii americani au fost numiți de departamentul rus de politică externă „personalități implicate în implementarea cursului anti-rusesc”.
„Luând în considerare natura fără precedent a complicațiilor provocate de Washington în relațiile ruso-americane, s-a decis să se abată de la practica obișnuită de a nu evidenția „contramăsurile întreprinse public de partea rusă””, se arată într-o decizie a Ministerului Afacerilor de Externe rus.
Potrivit Digi 24, printre cei vizaţi de interdicţie se numără directorul FBI Christopher Wray, directorul pentru informaţii naţionale Avril Haines, ministrul de interne Alejandro Mayorkas, procurorul general Merrick Garland.
Pe listă se mai află directorul Biroului închisorilor federale Michael Carvajal, directorul Consiliului pentru politică internă Susan Rice, fostul consilier pentru securitate naţională John Bolton şi fostul director al CIA Robert James Woolsey.
Decizia vine la o zi după ce Statele Unite au anunţat o serie de sancţiuni financiare împotriva Rusiei şi expulzarea a zece diplomaţi ruşi, ca răspuns la o serie de atacuri cibernetice şi la ingerinţele în alegerile prezidenţiale din 2020, acţiuni atribuite Moscovei.
De la ce au pornit sancțiunile împotriva Rusiei
Conform Digi 24, este vorba despre o ripostă la giganticul atac cibernetic din 2020 care a utilizat drept vector SolarWinds, un editor american de software căruia i-a fost piratat un produs pentru introducerea unei vulnerabilităţi la utilizatorii săi, printre care mai multe agenţii federale americane. Administraţia Biden acuză acum oficial Rusia că este responsabilă de acest atac, după cum a lăsat deja să se înţeleagă.
Jake Sullivan, consilierul prezidenţial american pentru Securitate Naţională, a declarat că Statele Unite vor să aibă „o reacţie semnificativă şi credibilă, nu să amplifice criza”.
Preşedintele SUA, Joe Biden, şi omologul său din Rusia, Vladimir Putin, ar trebui să organizeze un summit „pentru a discuta toate problemele din relaţia bilaterală”.