Rusia a condamnat-o pe moldoveanca Karina Țurcan la 15 ani de închisoare pentru spionaj
Tribunalul Moscovei a găsit-o pe fosta membră a consiliului de administrație al companiei energetice Inter RAO, originară din R. Moldova, Karina Turcan, vinovată de spionaj împotriva Rusiei, relatează RIA Novosti.
Marți, 29 decembrie, Karina Țurcan a fost condamnată la 15 ani de închisoare, într-o colonie de regim general (regim închis).
Totodată, 656 de milioane de ruble rusești retrase de la Țurcan au fost transformate în venituri de stat, transmite sursa citată.
Un complet format din trei judecători a examinat cazul în spatele ușilor închise, deoarece materialele erau etichetate ca „secrete”.
Acuzarea de stat a Federației Ruse a cerut 18 ani de închisoare pentru cetățeanca Republicii Moldova, Karina Țurcan acuzată de spionaj, în timp ce apărarea a solicitat achitarea.
Avocatul Ivan Pavlov a declarat pentru RIA Novosti despre intenția sa de a contesta decizia instanței.
Originară din R. Moldova, Carina Țurcan a fost arestată în iunie 2018, fiind acuzată de forțele de securitate ale Federației Ruse de spionaj.
În cadrul primului interviu acordat pentru RBK după ce a fost eliberată, Carina Țurcan a declarat că acuzațiile de spionaj ce i-au fost aduse sunt bazate pe copia anchetei unui agent moldovean ale cărui date coincid cu ale sale.
Potrivit acesteia, acuzațiile au la bază câteva documente, printre care o copie a anchetei dosarului personal al agentului, în care lipsesc unele pagini și care conține „date care pot fi colectate despre fiecare dintre noi”: adresa și studiile sale.
„Ancheta a fost completată manual în 2004, dar corespunde adresa mea din 2010. Totodată, locul de muncă notat este, de fapt, din 2006, iar studiile sunt din 2015 și fotografia din 2008”, a declarat ea, menționând că ancheta a fost „falsă”.