România: Liviu Dragnea rămâne în închisoare, instanța i-a respins cererea de eliberare condiționată
Magistrații Judecătoriei Sectorului 5 au respins cererea de eliberare condiționată a fostului lider PSD Liviu Dragnea. Dragnea rămâne, așadar, după gratii, el putând face o nouă cerere de eliberare condiționată în 27 iunie, potrivit hotărârii de marți, notează Digi 24.
Conform sursei citate, decizia poate fi contestată.
Judecătorii au analizat, marți, cererea lui Liviu Dragnea, după ce în urmă cu șase zile, el primise aviz pozitiv pentru eliberare din partea Comisiei Penitenciarului Rahova.
Marți, 27 aprilie, Liviu Dragnea a fost audiat prin videoconferință. El le-a spus judecătorilor de la Judecătoria Sectorului 5 că a stat destul în penitenciar și că s-a reabilitat.
„Cred că am stat destul în penitenciar. Vă rog să îmi admiteți cererea. M-am reabilitat și cred că pot face bine dacă voi fi eliberat”, le-a spus judecătorilor.
Conform Digi 24, avocata sa a susținut că el întrunește condițiile cerute de lege pentru eliberarea condiționată și că a plătit prejudiciul constatat în dosar. Potrivit apărătorului, la dosar există un punct de vedere al unei societăți comerciale care este dispusă să îl angajeze pe Dragnea după eliberare. În plus, avocatul a spus că el are și o locuință, astfel că „nu va fi o povară pentru societate” și „poate fi integrat ușor”.
În replică, procurorul DNA a cerut ca Dragnea să mai stea încă șase luni în închisoare. Procurorul a argumentat cu faptul că acesta încă nu acceptă că a încălcat legea și încă susține că a fost condamnat politic.
Liviu Dragnea se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.
Fostul lider PSD a avut mai multe conflicte cu cei din conducerea Penitenciarului Rahova, unde execută pedeapsa, intentând mai multe procese, pe motiv că nu este lăsat să muncească în atelierul auto al închisorii.
Conducerea penitenciarului i-a retras dreptul la muncă, după ce Dragnea a acordat un interviu online fostei sale consiliere Anca Alexandrescu.