România: Desemnarea lui Ludovic Orban în funcția de premier nu este constituţională
Curtea Constituţională a României (CCR) a decis că desemnarea lui Ludovic Orban în funcția de premier este anticonstituţională. În aceste condiţii, președintele român, Klaus Iohannis, trebuie să desemneze un alt candidat pentru funcţia de prim-ministru.
CCR a admis sesizarea Partidului Social Democrat (PSD) şi a decis că există un conflict juridic între Parlament şi preşedinte în ceea ce priveşte nominalizarea lui Ludovic Orban pentru a doua oară în funcția de premier, potrivit Agerpres.
În sesizare se arată că desemnarea lui Orban în funcţia de premier a fost făcută „cu încălcarea, în mod direct sau indirect principiilor sau dispoziţiilor constituţionale”.
„Nominalizându-l drept premier pe Ludovic Orban, preşedintele României încalcă voinţa Parlamentului, care tocmai i-a retras încrederea acestuia prin recenta moţiune de cenzură. Respingând propunerea de premier formulată de o majoritate parlamentară, Preşedintele României va declanşa, astfel cum a declarat, un conflict juridic de natură constituţională, împiedicând formarea unui Guvern, cu scopul declarat de a dizolva Parlamentul şi de a ajunge la „alegeri anticipate””, se arăta în sesizare.
Conform documentului, art. 89 alin.(1) din Constituţia României, republicată, prevede dizolvarea Parlamentului ca mijloc de rezolvare a crizei guvernamentale, nerezolvată de către Parlament ca urmare a faptului că nu acordă votul de încredere unui Guvern, după două încercări eşuate şi împlinirea unui termen de 60 de zile, scopul fiind alegerea unui nou Parlament care să poată rezolva criza, iar preşedintele României încalcă aceste dispoziţii, „declarând deschis că are ca scop alegeri anticipate, folosind ca mijloc nerezolvarea crizei guvernamentale mai mult de 60 de zile”, se mai argumentează în sesizarea CCR.
Guvernul lui Ludovic Orban a fost învestit la 4 noiembrie 2019, în plenul reunit al Parlamentului, cu 240 de voturi „pentru”, după ce Guvernul Dăncilă a fost demis la 10 octombrie 2019. Iar la trei luni distanță, 5 februarie 2020, a fost demis prin moțiune de cenzură înaintată de PSD. Ulterior, președintele român Klaus Iohannis a decis să-l desemneze, din nou, pe Ludovic Orban pentru Palatul Victoria.