România, Bulgaria şi Turcia finalizează un acord pentru deminarea în comun a Mării Negre
Bulgaria, România şi Turcia plănuiesc să încheie săptămâna viitoare un acord de cooperare pentru deminarea Mării Negre, a anunţat joi seară ministrul apărării bulgar Todor Tagarev, citat de EFE, conform Agerpres.
„Războiul din Ucraina, început de Rusia, implică riscuri pentru teritoriul nostru, pentru securitatea transportului maritim”, a explicat Tagarev motivele care au dus la luni de negocieri pentru a ajunge la acest acord.
Pentru „reducerea la minimum a acestor riscuri”, forţele navale ale celor trei ţări de coastă vor participa la curăţarea minelor, a adăugat ministrul bulgar.
Tagarev nu a oferit detalii despre termenii acordului sau despre data exactă a semnării acestuia.
În schimb, la Ankara, Ministerul Apărării turc a dezvăluit tot joi că, „în 10-11 ianuarie”, va fi semnat un acord cu România şi Bulgaria privind forţa comună între cele trei state membre NATO, cu ieşire la Marea Neagră, care are ca scop îndepărtarea minelor marine care ajung în apele teritoriale ale celor trei ţări.
Crearea acestui grup de luptă are loc într-un context de creştere a incidentelor provocate de minele din Marea Neagră asupra navigaţiei.