Rogozin: „Scutul american antirachetă nu va putea contracara potenţialul strategic al Rusiei”
Scutul american antirachetă nu va putea contracara potenţialul Rusiei în prezent şi nici pe viitor, a declarat vicepremierul rus Dmitri Rogozin, în cadrul unei emisiuni televizate, scrie Mediafax.
Oficialul rus nu a vrut să spună mai multe detalii despre ultimele proiecte de apărare antirachetă ale Rusiei. „Nu vom dezvălui nimănui aceste detalii tehnice. Dar vă pot spune un lucru: activităţile în desfăşurare în domeniul rachetelor, care au fost raportate preşedintelui (…), demonstrează că nici actualul şi nici viitorul sistem american de apărare antirachetă nu vor putea opri sau genera îndoieli asupra potenţialului de rachete strategice al Rusiei”, a adăugat vicepremierul.
Menționăm că, în cadrul unui sistem de apărare antirachetă NATO, în statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice ca România, Turcia, Spania şi Polonia, urmează să fie instalate radare şi interceptori. Acest scut, care urmează să fie susţinut cu sisteme de tip AEGIS instalate la bordul unor nave, este denunţat de Rusia ca fiind îndreptat împotriva sa.
De altfel, Kremlinul a publicat la sfârşitul lui decembrie noua versiune a doctrinei militare a Rusiei, aprobată de preşedintele Vladimir Putin, care desemnează consolidarea capacităţilor NATO şi proiectul scutului antirachetă din Europa de Est printre ameninţările la adresa securităţii ţării.
Sursa: Mediafax