Regina Elisabeta a II-a conduce fără centura de siguranţă cuplată
Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 92 de ani, a fost surprinsă la volanul unui automobil fără a avea centură de siguranţă pusă, în aceeași zi când soțul suveranei britanice suferise un accident de mașină.
Regina Marii Britanii Elizabeth al II-lea a fost observată conducând o mașină fără centură de siguranță. Potrivit The Daily Mail, în această formă a fost fotografiată în ziua în care soțul ei, prințul Philip, s-a întors pe un Land Rover pe care îl conducea.
Conform legislaţiei britanice purtarea centurii este obligatorie și se amendează cu peste o sută de lire sterline (2 180 MDL), însă Regina se bucură de imunitate totală în cazul unei urmăriri penale, nu poate fi dată în judecată, nu poate să se prezinte în instanță și nici să fie martor.
Mai mult decât atât, deși Regina are un permis de conducere eliberat în numele ei, potrivit legii, acest document nu este unul obligatoriu. Spre deosebire de ceilalți membri ai familiei regale, Suverana Britanică nu are nici pașaport, deoarece se semneză „în numele reginei”.
Dacă Regina nu-și poate pierde drepturile de conducător auto, atunci regula nu se aplică și în cazul prinţului Philip, soţul Reginei. Ziarul scrie că, după accident, a început o investigație, iar soțul reginei riscă să rămână fără documente. Reprezentatul Palatului Buckingham nu a răspuns la întrebarea dacă Philip a obținut vreodată permis de conducere.
Regina Elisabeta a învățat să conducă în timpul celui de-al doilea război mondial, când a lucrat și ca șofer într-o ambulanță.
Sursa Foto: Global Look.