Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Regele Charles al III-lea vizitează…

Regele Charles al III-lea vizitează România. Monarhul britanic a recitat din Eminescu la Palatul Cotroceni. „Întotdeauna m-am simțit acasă în România”

Sursa: presidency.ro

Regele Charles al III-lea și-a început vineri, 2 mai, vizita oficială în România, care are loc la mai puțin de o lună de la încoronarea sa. Vizita sa, prima pe care un monarh britanic o face în România, va fi în mare parte privată. Regele a fost primit de președintele român Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. Ulterior, acesta nu va mai avea niciun alt eveniment public, relatează Libertatea.

Nu pot să descriu plăcerea pe care o am vizitând încă o dată România. Cred că au trecut 25 de ani de la prima mea vizită în această țară remarcabilă”, a declarat regele Charles al III-lea, care și-a început discursul susținut la Palatul Cotroceni în limba română.

„Când am venit aici am ținut o legătură profundă cu România. Regele României era vărul regelui Marii Britanii, iar regina Maria era, de asemenea, descendentă a familiei regale britanice. (…) Întotdeauna m-am simțit acasă în România. Am avut bucuria de a putea călători prin toată țara și am întâlnit români din toate domeniile”, a spus Charles.

„Am fost martor la (…) dezvoltarea extraordinară a țării. Am fost impresionat de reprezentanții tinerei generații. Am fost inspirat de oamenii pe care i-am întâlnit, care lucrează neobosit pentru ceilalți. (…) Este impresionant să vezi câți voluntari lucrează an de an cu dedicare pentru a păstra la conservarea arhitecturii României”, a adăugat suveranul britanic.

„Am ajuns să iubesc România, cultura și arta, patrimonul, istoria, mediul”, a punctat regele Charles, care a descris România ca fiind „țara mea de glorii, țara mea de dor”, citându-l, în limba română, pe poetul Mihai Eminescu.

„Majestatea Voastră, bine ați revenit în România, țara pentru care de-a lungul timpului ați dezvoltat o afecțiune aparte! Ne onorează faptul că prima vizită în străinătate de la încoronarea Majestății Voastre are loc în țara noastră. Pentru români, acesta reprezintă un mesaj extrem de important, că legăturile cu aceste locuri rămân la fel de strânse și după preluarea noilor responsabilități”, sunt cuvintele cu care președintele Klaus Iohannis și-a început discursul.

„Vă transmit în numele tuturor românilor aprecierea și recunoștința noastră pentru implicarea autentică în protejarea și celebrarea unor valori care țin de însăși identitatea națională: natura, peisajul rural din țara noastră, dar și moștenirea culturală bogată. Localnicii povestesc cum, datorită interesului Majestății Voastre, frumusețea satelor și a tradițiilor lor a trecut granițele. Le-ați reamintit cât de prețioase sunt tradițiile, obiceiurile, meșteșugurile moștenite de generații și faptul că acestea nu își pierd valoarea în fața erei vitezei și a tehnologiei, ci dimpotrivă”, a continuat șeful statului român, vorbind atât în limba română, cât și în engleză, conform Libertatea.

Andrew Noble, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, a precizat, pentru Agerpres, că vizita pe care regele Charles al III-lea o va face în România are caracter privat, adăugând că monarhul se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis, ca gest de curtoazie.

Potrivit unor surse citate de News.ro, regele Charles al III-lea nu va fi însoţit de regina Camilla. Vizita privată a regelui Charles al III-lea în România ar urma să dureze cinci zile, potrivit presei britanice.

„Nu vreau să dau detalii, deoarece vreau ca (vizita – n.r.) să fie cât se poate de liniştită şi discretă pentru Rege. Unul dintre marile avantaje ale României este liniştea, aşadar vizitele sale private aici vor fi respectate ca atare”, a subliniat Andrew Noble, pentru Agerpres.

Potrivit The Telegraph, regele Charles al III-lea ar urma să stea la una din proprietățile sale din Transilvania. Nu este clar la care din cele 10 proprietăți pe care le deține în România, însă este așteptat ca regele să meargă și la reședința sa de la Viscri, cea mai cunoscută proprietate din cele pe care le are aici.

Regale Charles al III-lea, pe atunci prinţ de Wales, a vizitat ultima oară România în luna mai 2022.