Reacții internaționale la decizia unui tribunal din Moscova de a-l condamna pe opozantul rus Vladimir Kara-Murza la 25 de ani de închisoare
Uniunea Europeană, ambasadoarea SUA la Moscova, Lynne Tracy, Amnesty International și ONU au criticat dur decizia unui tribunal din Moscova de a-l condamna pe opozantul rus Vladimir Kara-Murza, activist pro-democrație, la 25 de ani de închisoare, pentru „trădare”, și cer eliberarea acestuia.
Astfel, Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) a emis o declarație prin care face apel la autoritățile din Rusia „să-i elibereze imediat și necondiționat pe toți cei încarcerați pentru acuzații motivate politic”.
„De asemenea, îndemnăm Rusia să își abroge legislația opresivă, inclusiv legile care cenzurează informațiile veridice despre războiul Rusiei împotriva Ucrainei, precum și legile privind așa-numiții „agenți străini” și „organizații indezirabile”, care sunt folosite doar pentru a suprima societatea civilă și vocile independente.
Decizia de astăzi a instanței, de o duritate scandaloasă, demonstrează încă o dată abuzul politic al sistemului judiciar pentru a exercita presiuni asupra activiștilor, apărătorilor drepturilor omului și a oricăror voci care se opun războiului de agresiune nelegitim al Rusiei împotriva Ucrainei.
Acest „proces” nu a respectat standardele internaționale privind o audiere corectă și publică de către un tribunal competent, imparțial și independent. Audierile în instanță au fost inaccesibile pentru observatori. De asemenea, Rusia ar trebui să asigure accesul la asistență medicală adecvată pentru Vladimir Kara-Murza și pentru toți ceilalți deținuți (…)”, se arată în declarație.
Organizația neguvernamentală Amnesty International a calificat această condamnare drept „un exemplu înfiorător al represiunii sistematice a societății civile” sub Kremlin, care „amintește de represiunea din epoca Stalin”. Amnesty International a declarat că îl consideră pe Kara-Murza un „prizonier de conștiință”, deoarece a fost condamnat „doar pentru convingerile sale politice”, notează CNN.
„Așa-zisele „crime” pentru care a fost judecat Vladimir Kara-Murza – exprimarea împotriva invaziei și apărarea victimelor încălcărilor drepturilor omului – sunt de fapt acte de curaj excepțional”, a declarat directorul Amnesty International pentru Rusia, Natalia Zviagina.
Potrivit organizației neguvernamentale, Kara-Murza ar trebui să fie „eliberată imediat și necondiționat”.
La rândul său, Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Volker Turk, a emis o declarație în care a calificat sentința drept „o lovitură dată statului de drept și spațiului civic din Federația Rusă”.
Și ambasadoarea SUA la Moscova, Lynne Tracy, a condamnat încarcerarea criticului Kremlinului, Vladimir Kara-Murza, afirmând că condamnarea de către autoritățile ruse a politicienilor de opoziție este „un semn de slăbiciune, nu de putere”.
„Decizia de astăzi a tribunalului de a-l condamna pe Vladimir Kara-Murza la 25 de ani de închisoare este o încercare de a reduce la tăcere disidența în această țară. Vom continua să cerem eliberarea sa”, a declarat Tracy după pronunțarea sentinței de luni.
Opozantul rus Vladimir Kara-Murza a fost condamnat luni, 17 aprilie, la 25 de ani de închisoare de către un tribunal din Moscova, cea mai dură sentință de acest fel de la invadarea Ucrainei de către Rusia, după ce a fost găsit vinovat de trădare și de alte infracțiuni pe care le-a negat, potrivit Reuters.
Kara-Murza, în vârstă de 41 de ani, politician de opoziție care deține cetățenie rusă și britanică, se declară de ani de zile împotriva președintelui Vladimir Putin și a făcut lobby pe lângă guvernele occidentale pentru a impune sancțiuni împotriva Rusiei și a unor ruși pentru presupuse încălcări ale drepturilor omului.
Luni, guvernul britanic l-a convocat pe ambasadorul rus pentru a-și exprima dezaprobarea față de ceea ce a descris ca fiind condamnarea și sentința „motivată politic” a lui Vladimir Kara-Murza.