Război în Ucraina. UE a semnat un acord cu R. Moldova prin care le permite agenţilor din cadrul Frontex să ajute grănicerii moldoveni
Uniunea Europeană (UE) a semnat joi un acord cu Republica Moldova prin care le permite agenţilor din cadrul Frontex să ajute grănicerii moldoveni – depăşiţi de afluxul de refugiaţi din Ucraina, anunţă Comisia Europeană (CE) într-un comunicat.
Acordul a fost semnat în numele UE de Ylva Johansson, comisarul pentru Afaceri Interne și de Philippe Léglise-Costa, reprezentand Președinția franceză a Consiliului, și, în numele Republicii Moldova, de Daniela Morari, ambasadorul Republicii Moldova la Uniunea Europeană.”
Din cele peste 3 milioane de oameni care au fugit până acum de invazia rusă a Ucrainei, peste 300.000 de persoane au căutat până acum siguranța în R. Moldova. Polițiștii de frontieră din Republica Moldova se confruntă cu provocări atât din cauza numărului mare de sosiri, cât și prin împărțirea frontierei cu o zonă de război activă.
„Republica Moldova întâmpină dificultăţi în a-şi apăra frontiera cu Ucraina. Ea nu poate face faţă înregistrării refugiaţilor”, deplângea miercuri, în Parlamentul European (PE), comisarul european însărcinat cu Afaceri Interne Ylva Johansson.
O prezenţă a Agenţiei europene a grănicerilor şi pazei de coastă (Frontex) urmează să permită Republicii Moldova să lupte împotriva traficului cu copii şi femei – al cărui risc este foarte mare, avertizează CE.
În cadrul unei platforme coordonate de către Bruxelles,, şase state membre UE s-au angajat să primească 11 500 de refugiaţi ucraineni care tranzitează prin Republica Moldova, precizează Comisia.
Pe de altă parte, Franţa urmează să furnizeze material de urgenţă Republicii Moldova, care se confruntă cu un val de refugiaţi ucraineni.
Ministrul francez de Externe Jean-Yves Le Drian a discutat la telefn cu omologul său moldovean Nicu Popescu.
Ei au dscutat despre primirea în Franţa, „în zilele următoare”, a unor ucraineni care s-au refugiat în Republica Moldova.
Şeful diplomaţiei franceze a anunţat că Franţa umează să trimită în Republica Moldova 17 grupuri de electrogen de capacitate mare, menite să consolideze rezistenţa electrică a sistemului moldovean de sănătate.
Franţa urmează să trimită, de asemenea, 37 de tone de material de urgenţă şi aproximativ 10.000 de kituri de igienă în Republica Moldova, care se confurntă cu un val de refugiaţi ucraineni.
Proiectul de decizie privind încheierea acordului va fi transmis Parlamentului European, care trebuie să-și dea acordul pentru încheierea acordului. Cu toate acestea, pe baza unei aplicări provizorii a deciziei Consiliului, Frontex poate fi desfășurat începând de astăzi.