Putin instituie „măsuri-șoc” împotriva sancțiunilor – rușii nu mai au voie să transfere valută în străinătate
Putin a ordonat, luni, implementarea unor măsuri-șoc pentru ca rubla să facă față sancțiunilor economice impuse de Occident după invadarea Ucrainei. Rubla s-a depreciat la niveluri istorice în fața dolarului american și a euro în urma sancțiunilor. Conform unui decret publicat pe site-ul Kremlinului, cetățenii ruși nu mai au voie să transfere valută în străinătate începând cu ziua de marți.
De asemenea, exportatorii ruşi vor trebui să convertească în ruble 80% din veniturile lor în valută obţinute de la 1 ianuarie şi să continue să menţină un nivel de 80% al lichidităţilor în ruble în viitor, conform Reuters.
Anunţarea acestor măsuri şoc vine într-un moment în care economia rusă încearcă se se apere în faţa sancţiunilor anunţate de ţările occidentale ca reacţie la invadarea Ucrainei de către Rusia.
SUA, ţările din Uniunea Europeană şi alte state au anunţat că vor exclude unele bănci ruse din sistemul internaţional de plăţi bancare SWIFT şi orice tranzacţie cu Banca Centrală a Rusiei.
Această ultimă măsură urmăreşte să neutralizeze o parte din uriaşele rezerve de valută pe care Rusia le-a acumulat în ultimii ani, în special datorită veniturilor din petrol.
Vânzarea de valută este unul din principalele instrumente folosite de ţările care vor să îşi susţină moneda naţională. Rubla s-a prăbuşit, luni, la niveluri record în faţa dolarului şi a euro.
Sancţiunile occidentale au determinat deja Banca Centrală a Rusiei să majoreze masiv dobânda cheie, cu 10,5 puncte procentuale, până la 20%, pentru a reduce inflaţia.