Putin a pregătit polițiști ruși ca să intervină la protestele din Belarus „dacă va fi nevoie”
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat joi că omologul său belarus Aleksandr Lukaşenko i-a cerut să creeze o forţă de poliţie de rezervă pentru un eventual sprijin care să fie acordat Belarusului, dar liderul de la Kremlin a promis că nu o va folosi decât în caz de necesitate, potrivit agenţiei Interfax, citat de Agerpres.ro.
Lukaşenko „mi-a cerut să formez un contingent de membri ai forţelor de ordine. Şi l-am făcut. Dar am convenit de asemenea că acesta va fi folosit numai dacă situaţia scapă de sub control’‘, a declarat Putin la postul Rossiya1.
„Lukaşenko mi-a transmis că ar dori să-i oferim, în caz de necesitate, ajutorul necesar. Şi i-am spus că Rusia îşi va îndeplini obligaţiile”, a menţionat liderul de la Kremlin, explicând faptul că în virtutea acordurilor bilaterale şi multilaterale, respectiv Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTCS) şi Uniunea Rusia-Belarus, Moscova are „obligaţii” faţă de Minsk.
Preşedintele rus a apreciat că în opinia Moscovei situaţia din Belarus este în curs de normalizare şi deocamdată nu vede necesitatea folosirii unor forţe ruseşti în această ţară în contextul crizei politice şi al manifestaţiilor ce continuă după alegerile prezidenţiale din 9 august la care Lukaşenko a obţinut 80% din voturi, rezultat contestat de opoziţie.
„Sper că toate problemele, şi ele există, desigur, altfel oamenii nu ar ieşi în stradă, este un lucru absolut evident, se vor soluţiona în cadrul constituţional şi legal, şi prin mijloace paşnice”, a afirmat preşedintele rus.
El a acuzat puterile occidentale că încearcă să influenţeze evoluţiile din Belarus, în timp ce în opinia sa Rusia are faţă de Belarus un comportament mult mai moderat decât europenii şi americanii.
„Nouă nu ne este indiferent ce se întâmplă acolo (în Belarus). Este o ţară foarte apropiată, ar putea fi ţara cea mai apropiată de noi”, a subliniat Vladimir Putin.