Purtătorul de cuvânt al președintelui rus anunță că Putin și Lukașenko vor discuta despre reținerea iubitei jurnalistului belarus
Președintele Federației Ruse Vladimir Putin va discuta vineri, 28 mai, în cadrul întrevederii, cu omologul său din Belarus Alexandr Lukașenko despre reținerea Sofiei Sapega, iubita jurnalistului Roman Protasevici, arestată împreună cu acesta duminică, 23 mai, pe aeroportul din Minsk. Anunțul a fost făcut joi, 27 mai, de către purtătorul de cuvânt al purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, scrie tass.ru.
„Cred că președintele Lukașenko îl va informa totuși pe președintele Putin despre avionul [Ryanair]”, a declarat Peskov.
În același timp, potrivit lui Peskov, agenda întâlnirii dintre cei doi lider va fi axată economie.
„Vor continua discuțiile cu privire la diverse subiecte legate de economie„, a declarat secretarul de presă al liderului rus.
Peskov a menționat că partea rusă ar putea ridica problema transferului Safiei Sapega din Belarus în Rusia.
„De drept, desigur, [partea rusă] poate ridica această problemă. În orice caz, vom face tot ce este necesar pentru a proteja drepturile unui cetățean rus”, a menționat Peskov.
„Având în vedere natura specială a relațiilor noastre interstatale, această protecție a drepturilor poate fi realizată într-o varietate de formate”, a adăugat purtătorul de cuvânt al liderului rus.
Sofia Sapega a fost reținută duminică, 23 mai, pe aeroportul din Minsk împreună cu fondatorul canalului de Telegram NEXTA Roman Protasevici, căutat de autoritățile din Belarus, după o aterizare de urgență a companiei aeriene Ryanair.
Într-un videoclip postat marți pe internet, Sapega a declarat că este redactorul canalului Telegramă „Cartea Neagră din Belarus”, care conține datele personale ale angajaților organelor de afaceri interne ale republicii.
Imaginile video au apărut, după ce autoritățile din Belarus au lansat luni, 24 mai, un videoclip cu Roman Protasevici, care, potrivit tatălui jurnalistului, pare să fi fost înregistrat „sub constrângere”.
Roman Protasevici declara luni, 24 mai, că nu are nicio problemă de sănătate și că atitudinea organelor de drept față de el „este absolut corectă și conform legii”.
Pe 23 mai, Belarusul a trimis un avion de vânătoare MiG-29 pentru a intercepta o aeronavă comercială la bordul căreia se afla un jurnalist, opozant al regimului lui Aleksandr Lukașenko. Aeronava, care efectua o cursă Atena – Vilnius, a fost interceptată în spațiul aerian belarus, sub pretextul că la bord ar fi o bombă.
Ordinul de interceptare a avionului comercial ar fi fost dat chiar de președintele Aleksandr Lukașenko. Forțele militare aviatice belaruse au forțat avionul companiei Ryanair, în care se afla și Roman Protasevici, să aterizeze de urgență, invocând faptul că la bord ar fi o bombă. Aeronava se îndrepta de la Atena spre Vilnius.
Roman Protasevici este fostul editor al canalului de Telegram Nexta, recunoscut ca extremist în Belarus. În ultimele luni, acesta locuia la Vilnius și făcea parte din echipa Svetlanei Tihanovskaia. Protasevici a fost inclus de către autoritățile din Belarus pe lista teroriștilor, dat în căutări interstatale.
Citește și:
- VIDEO/ Ex-editorul canalului de Telegram Nexta apare într-un video în care spune că nu are nicio problemă de sănătate și că „atitudinea organelor de drept este absolut corectă și conform legii”
- Detalii despre avionul, în care se afla editorul canalului de telegram NEXTA, forțat să aterizeze la Minsk. În aeronavă s-ar fi aflat și agenți KGB
- Liderii statelor UE au cerut companiilor aviatice europene să evite spațiul aerian al Belarus și au solicitat restricționarea accesului companiilor belaruse în spațiul european
- UE va impune noi sancțiuni pentru Belarus, după ce a deturnat un avion comercial și l-a arestat pe editorul canalului de telegram NEXTA
- Autoritatea Aeronautică Civilă le recomandă operatorilor aviatici naționali să efectueze o analiză a riscurilor cu privire la survolarea spațiului aerian al Belarus, în contextul deturnării avionului Ryanair
- Reacția ministerului de Externe din Belarus după deturnarea avionului RyanAir la Minsk